Cântăreaţa americană Madonna, mamă a patru copii - doi biologici şi doi adoptaţi - a primit permisiunea de a adopta alţi doi copii din Malawi, a anunţat un purtător de cuvânt al unei tribunal din această ţară africană, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tribunalul Superior din Malawi a pronunţat această decizie, marţi. Cântăreaţa a adoptat deja doi copii din această ţară africană - David, adoptat în 2006, şi Mercy, adoptată în 2009.

Mlenga Mvula, purtătoare de cuvânt a acestei instanţei, a spus că artista americană s-a aflat în sala de judecată a Tribunalului din Lilongwe, marţi, atunci când a fost pronunţat verdictul.

”Atunci când i-am acordat permisiunea, ea se afla în sală, alături de avocaţii ei”, a spus Mlenga Mvula.

În urmă cu două săptămâni, Madonna a negat informaţiile apărute în presa americană potrivit cărora artista a depus actele prin care solicita instanţei din Malawi să îi acorde permisiunea de a adopta alţi doi copii, în timpul unei vizite pe care o efectuează în această ţară.

Pe 25 ianuarie, un purtător de cuvânt al guvernului din Malawi a declarat presei că vedeta pop, în vârstă de 58 de ani, a apărut în sala de judecată şi ”a depus o cerere în care şi-a exprimat interesul” pentru a adopta doi copii.

Madonna a negat informaţia şi a spus că se află în Malawi doar pentru a participa la acţiuni de caritate.

”Zvonurile despre adopţie sunt neadevărate. Mă aflu în Malawi pentru a verifica starea în care se află spitalul pentru copii din Blantyre şi celelalte acţiuni pe care le întreprind alături de fundaţia Raising Malawi. Apoi, voi merge acasă”, a declarat Madonna pentru revista People.

Relaţia specială pe care Madonna o are cu Malawi datează din 2006, când artista a înfiinţat fundaţia de caritate Raising Malawi, cu scopul de a îmbunătăţi vieţile copiilor africani.

Iniţial, cântăreaţa a dorit să construiască o academie pentru fete, cu un buget de 15 milioane de dolari, dar şi-a schimbat strategia, folosind acei bani pentru a finanţa mai multe şcoli locale.

De asemenea, fundaţia cântăreţei oferă burse pentru elevele din Malawi şi participă în prezent la amenajarea primei secţii de terapie intensivă pediatrică în cadrul Spitalului Central Queen Elizabeth din Blantyre.

Madonna a fost căsătorită cu actorul Sean Penn, în perioada 1985 - 1989, şi cu regizorul Guy Ritchie în perioada 2000 - 2008. Artista americană are patru copii: Lourdes, născută pe 14 octombrie 1996, din relaţia fostul ei partener de viaţă Carlos Leon, Rocco, născut pe 11 august 2000, din căsătoria cu Guy Ritchie, şi doi copii adoptaţi din Malawi - David, născut în 2005, şi Mercy, născută în 2006.

Madonna, născută pe 16 august 1958, este o cântăreaţă, actriţă, compozitoare şi producătoare americană, ale cărei discuri s-au vândut în peste 300 milioane de copii pe plan mondial. Supranumită ”regina muzicii pop”, vedeta americană a câştigat de-a lungul anilor şapte premii Grammy, 20 MTV Video Music Awards, 3 American Music Awards, 2 Brit Awards, dar şi două Globuri de Aur.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.