Les Films de Cannes à Bucarest introduce secţiunea competitivă Aide à la Distribution, iar anul acesta opt pelicule îşi caută distribuitor în România.
În cei opt ani de la înfiinţare, festivalul Les Films de Cannes à Bucarest a adus publicului din România peste 100 de premiere selectate de cel mai important festival de film din lume. Majoritatea acestor filme nu au avut parte de distribuţie în cinematografele româneşti – cele mai multe au putut fi văzute doar în cadrul festivalului.
Cea de-a noua ediţie a Les Films de Cannes à Bucarest oferă şansa unui film prezentat în 2018 la Cannes, care nu şi-a găsit încă distribuitor în România, să fie achiziţionat şi prezentat publicului în cinematografe.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Alegerea filmului va fi făcută prin votul publicului dintr-o selecţie de opt titluri. Filmul câştigător va primi un sprijin pentru distribuţie constând în suport financiar şi un pachet de promovare, în valoare de 2.500 de euro. Premiul este oferit de Asociaţia Cinemascop şi va fi acordat unei companii de distribuţie de film din România.
Aide à la Distribution cuprinde trei filme din selecţia oficială, trei din secţiunea Quinzaine des Réalisateurs şi două prezentate în Semaine de la Critique. Filmele pot fi văzute în cele patru spaţii ale festivalului: Cinema Pro, Cinema „Elvire Popesco”, Cinema Muzeul Ţăranului şi Cinemateca Union.
„Ash is Purest White”, regizat de Jia Zhangke şi inclus în competiţia oficială de la Cannes, este o poveste cu aer futurist despre un şef mafiot şi femeia care îl iubeşte şi merge la închisoare pentru el. Este a şasea participare la Cannes a regizorului chinez care a obţinut, în 2013, premiul pentru scenariu cu filmul „A Touch of Sin”.
Tot din competiţia oficială au făcut parte şi „3 Faces”, cel mai recent film al lui Jafar Panahi, recompensat cu premiul pentru scenariu, şi „Ayka”, regizat de Sergey Dvortsevoy, filmul câştigător al premiului pentru cea mai bună interpretare feminină la Cannes, acordat actriţei Samal Yeslyamova.
„Les Confins du monde”, regizat de Guillaume Nicloux, a fost prezentat în Quinzaine des Réalisateurs. Filmul spune povestea unui soldat francez, singurul supravieţuitor al unui masacru în timpul căruia fratele său este ucis, în Indochina, în 1945. La Cannes, presa a remarcat demersul curajos al cineastului de a ecraniza un moment lipsit de glorie din istoria Franţei. Rezultatul este „un film realizat cu măiestrie şi filmat superb” (The Hollywood Reporter), în care joacă Gaspard Ulliel, numit de critici „un tânăr Alain Delon”, şi Gérard Depardieu.
„Shéhérazade”, lungmetrajul de debut al lui Jean-Bernard Marlin, prezent la Cannes în Semaine de la critique, spune povestea unui băiat recent ieşit din închisoare şi îndrăgostit de o fată care se prostituează pe străzile Marsiliei. Delincvenţa juvenilă este un subiect familiar regizorului, iar „Shéhérazade” pare o continuare a mediumetrajului „La Fugue” (Ursul de Aur la Berlin, 2013). Personajele principale sunt interpretate de actori neprofesionişti, Kenza Fortas şi Dylan Robert, amândoi crescuţi în cel mai sărac cartier al Marsiliei, familiari cu lumea descrisă în film.
Între 1998 şi 1999, pe timpul regimului lui Milosevic, mii de albanezi au fost omorâţi într-un exerciţiu sadic de epurare etnică, apoi cadavrele au fost transportate în secret din Kosovo în Serbia şi abandonate în gropi comune. Despre aceste transporturi vorbeşte regizorul Ognjen Glavonic în documentarul „Depth Two, 2016”. „The Load”, lungmetrajul de debut prezentat la Cannes în Quinzaine des Réalisateurs, este povestea unui şofer de camion care se angajează să transporte ceva secret din Kosovo până la Belgrad, pe timpul bombardamentelor NATO din 1999. „Filmul, în toată simplitatea lui, ne revelează un adevăr dureros care ne face să ne simţim culpabili: să ignori o atrocitate de care ai cunoştinţă te face părtaş la ea”, scrie Variety.
„One Day”, filmul de debut al regizoarei Zsófia Szilágyi, este printre primele proiecte ieşite din incubatorul Hungarian Film Fund, proiect care are ca obiective încurajarea şi descoperirea tinerelor talente. Prezentat anul acesta la Cannes în secţiunea Semaine de la Critique, „One Day” prezintă o zi din viaţa unei femei perfecţioniste, mamă a trei copii, şi este o dramă domestică reinventată sub formă de thriller.
„Fugue”, cel mai recent film al regizoarei poloneze Agnieszka Smoczyńska, cea care a reinventat povestea micii sirene în debutul „The Lure”, propune o poveste întunecată despre o femeie care suferă de amnezie şi îşi regăseşte familia după doi ani de absenţă.
Ediţia a noua a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films şi realizată în parteneriat cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti.
Les Films de Cannes à Bucarest este un proiect cultural finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei, realizat cu sprijinul SACD / Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques, Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi DACIN SARA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.