„Lemmy”, film despre muzicianul britanic Ian Fraser Kilmister, fondatorul şi liderul grupului Motörhead, se află în pregătire, iar producţia lui va începe anul viitor, informează Billboard.
Filmul va fi regizat de Greg Olliver, care a petrecut trei ani împreună cu trupa şi cu Killmister, care a murit în 2015 la vârsta de 70 de ani, pentru a realiza documentarul omonim lansat în 2010.
Noul proiect va fi centrat pe Kilmister, considerat „naşul genului heavy metal”, şi viaţa lui.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Lemmy” va urmări anii de început ai lui Kilmister în Anglia, experienţele ca tehnician al lui Jimi hendrix şi ca membru al trupei psychedelic rock Hawkwind, alături de care a cântat cinci ani înainte de a fi concediat pentru comportament instabil.
După împlinirea vârstei de 30 de ani, Kilmister s-a impus în muzică. A pus bazele Motörhead, una dintre trupele metal cele mai apreciate din lume.
Motörhead a înregistrat şi susţinut turnee timp de 40 de ani, până la moartea lui Lemmy, iar între cele mai cunoscute piese ale grupului se numără „Ace of Spades” (1980), „Killed by Death" (1984) şi „Born to Raise Hell" (1994).
„Tot ce ştiţi despre Lemmy este probabil adevărat... nu pentru că îmbrăţişa clişeele rock n’ roll, ci pentru el le crea”, a spus Olliver. „Marlboro roşu şi Jack Daniel’s la micul dejun, amfetamină pentru cină - totul adevărat. Dar în spatele acelei faţade de oţel a rock 'n’ roll-ului se afla un bărbat cu inimă de leu, complicat şi captivant, care şi-a urmat calea şi nu a renunţat la muzică, cea care îl făcea fericit”.
El a precizat că filmul este dezvoltat „cu atenţie” încă din 2013.
„Lemmy” va fi produs Andre Relis de la VMI Worldwide şi Damon Lane. Managerul trupei, Todd Singerman şi Stehhan Chirazi vor fi producători executivi.
Scenariul a fost scris de Medeni Griffiths şi completat de Olliver. Distribuţia nu a fost încă stabilită.
Motörhead a fost un grup heavy metal britanic, originar din Londra. Trupa, înfiinţată în 1975 de basistul şi solistul Lemmy Kilmister, s-a destrămat în 2015 după decesul fondatorului ei. Albume precum „Overkill”, „Bomber”, „Ace of Spades” şi „No Sleep 'til Hammersmith” se numără printre cele mai titrate ale Motörhead. Discurile formaţiei britanice (între care 22 materiale de studio) au fost vândute în peste 35 de milioane de copii pe plan mondial.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.