Kevin Spacey revine pe marele ecran cel puţin încă o dată, în ciuda acuzaţiilor de comportament sexual nepotrivit, scrie standard.co.uk.
Câştigătorul premiului Oscar, care a fost concediat din serialul "House of Cards", produs de Netflix, ca urmare a învinuirilor care i-au fost aduse, va apărea în "Billionaire Boys Club".
Recentul trailer al filmului care va fi lansat luna viitoare, care a fost filmat în urmă cu mai bine de doi ani, confirmă că Spacey şi-a păstrat rolul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În noul film, în care mai joacă Ansel Elgort, Emma Roberts şi Suki Waterhouse, Spacey îl interpretează pe Ron Levin, un artist condamnat la închisoare pentru schema Ponzi din anii 1980, la Los Angeles.
Anul trecut, actorul Anthony Rapp l-a acuzat pe Spacey de hărţuire sexuală.
Într-un comunicat publicat după acuzaţii, Spacey a recunoscut public că este homosexual şi a pretins că nu îşi mai aminteşte incidentul, care s-ar fi petrecut în 1986 pe când avea 26 de ani, iar Rapp 14 ani.
În urma acuzaţiilor împotriva lui Spacey, Netflix a decis să-l concedieze din ultimul sezon al serialului "House of Cards".
Regizorul Ridley Scott l-a eliminat din "All The Money In The World", la care terminase deja filmările. Christopher Plummer l-a înlocuit, cu câteva săptămâni înainte ca filmul să ruleze în săli.
Un caz de agresiune sexuală de care actorul Kevin Spacey s-ar fi făcut vinovat în anul 1992 a intrat în atenţia procurorilor din Los Angeles. Departamentul şerifului din Los Angeles a declarat că în presupusul incident din 1992 a fost implicat un bărbat adult.
Kevin Spacey, născut pe 26 iulie 1959, este un cunoscut actor american de teatru, televiziune şi cinema. Considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, starul hollywoodian a câştigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects” (1995) şi „American Beauty” (1999). A jucat în filme precum „Se7en”, „LA Confidential”, K-Pax” şi „The Men Who Stare at Goats”. Din 2013, a jucat rolul principal în serialul „House of Cards”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.