Filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, al şaselea lungmetraj al lui Radu Jude, a fost premiat sâmbătă, la Festivalul de la Karlovy Vary, cu trofeul Europa Cinemas Label.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Distincţia, care asigură distribuţia, promovarea şi expunerea filmelor europene în cinematografe, a fost acordată prima dată în 2003.

În fiecare an, câştigătorul trofeului este decis de un juriu format din reprezentanţi ai patru distribuitori Europa Cinemas din cadrul secţiunilor Panorama (Berlinale), Quinzaine des Realisateurs (Cannes), East of the West şi selecţia oficială (Karlovy Vary), Concorso Internazionale and Cineasti del presente (Festival del film Locarno) şi Giornate Degli Autori (Veneţia).

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Cea de-a 53-a ediţie a Festivalului de Film de la Karlovy Vary se va încheia sâmbătă seară, când vor fi anunţaţi câştigătorii competiţiei oficiale, de documentare şi East of the West.

Cineastul american Tim Robbins a primit în cadrul festivalului Globul de Cristal pentru contribuţia adusă cinematografiei mondiale, iar actorul britanic Robert Pattison, cunoscut pentru rolul din filmele francizei „Twilight", va primi la gala de închidere premiul preşedintelui festivalului, Jiri Bartoska.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a avut premiera mondială la Karlovy Vary pe 2 iulie, în competiţia oficială.

Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.

Distribuţia este formată din Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Producător este Ada Solomon, coproducători - Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat: Holger Stern.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Endorfilm (Cehia), Les Films D’Ici (Franţa), Klas Film (Bulgaria), Komplizen Film (Germania), ZDF/Arte, TVR, susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Czech Film Fund, L’Aide aux Cinémas du Monde, Centre National du Cinéma et de L’Image Animée – Institut Français, Bulgarian National Film Center şi Eurimages.

Filmul va fi distribuit de microFILM, în cinematografele din România, din 28 septembrie 2018.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.