Festivalul ICon Arts Transilvania va avea loc anul acesta în perioada 25 iulie - 10 august, în spaţii de patrimoniu din sudul Transilvaniei, unde vor avea loc concerte jazz, spectacole de teatru şi şezători postmoderne.
La cea de-a 18-a ediţie a evenimentului vor fi puse în aplicare toate măsurile în vigoare pentru siguranţa participanţilor, au transmis organizatorii.
Festivalului ICon Arts 2020 va debuta cu două premiere care vor avea loc simultan în seara zilei de sâmbătă, 25 iulie: „Uvertura” - proiect repertorial unic în Europa conceput de ansamblul PlaCello (ansamblu fondat de Răzvan Suma), al cărui prim concert va avea loc la Mediaş, unde vor concerta Răzvan Suma, Ştefan Cazacu, Ella Bokor şi Mircea Marian; spectacolul „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?”, cu şase muzicieni şi actori coordonaţi de regizorul Adrian Sitaru.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
A doua reprezentaţie a proiectului „Uvertura” va avea loc duminică, de la ora 19:00, în grădina interioară a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu.
Anul acesta, la ICon Arts, publicul va avea prilejul să urmărească mai multe etape de dezvoltare ale spectacolului care va modula în funcţie de spaţiu şi timp, în funcţie de receptarea fiecărei reprezentaţii. În urma rezidenţei de la Râşnov, spectacolul „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?” va avea premiera pe scena Festivalului de Film şi Istorii Râşnov sâmbătă, 25 iulie, de la ora 20:00, apoi va fi jucat în cadrul Festivalului ICon Arts, la Viscri şi Biertan.
Un spectacol cu Ana Turoş, Andrei Mărcuţă şi Alexandru Arcuş – saxofon, Iulian Ochescu – pian, José Almar – chitară, Laura Benedek – chitară bas. În roluri de mentori în dezvoltarea conceptului sunt actriţa Ioana Flora şi solista Luiza Zan.
La ICon Arts vor avea loc masterclass-uri, ateliere şi recitaluri. Rezidenţa compozitorilor ICon Arts va surprinde cu noi compoziţii care vor avea aici premiera mondială.
Evenimentele Festivalului sunt grupate anul acesta sub două tematici principale: Revelaţie, Expresivitate.
Şezătoarea postmodernă - tradiţiile sunt reprezentate atât de repertoriul muzicii clasice, cât şi de arhitectura locurilor şi savoarea gastronomiei locale. Vor avea loc tururi ghidate, prezentarea meşteşugurilor locale, oameni şi locuri, şi, la final, prezentări şi degustări ale gastronomiilor locale.
Festivalul ICon Arts Transilvania este un eveniment organizat de UCIMR – Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România şi Exces Music.
Programul complet poate fi consultat pe iconarts.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.