Directorul de imagine Tudor Platon vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre debutul său în regie, documentarul „Casa cu păpuşi”, o incursiune într-un univers special - vacanţa anuală a unor femei în vârstă de 70 de ani -, care a fost prezentat anul acesta la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, în secţiunea „Zilele Filmului Românesc”, în competiţie la Sarajevo IFF, unde a avut premiera internaţională, şi urmează să ruleze la Astra Film Festival de la Sibiu pe 10 septembrie.
Departe de bărbaţi şi de lumea dezlănţuită, Cica, Nana şi prietenele lor se izolează voluntar într-o vilă de pe Valea Oltului. Împreună, ele împletesc pofta de viaţă cu amintirile, melancolia cu veselia, bârfele cu bancurile. Totul pentru a întreţine iluzia că pentru ele timpul nu a trecut şi că sunt aceleaşi fete tinere, frumoase şi îndrăgostite din urmă cu 50 de ani.
Tudor Platon semnează regia, scenariul şi imaginea, montajul a fost realizat de Natalia Volohova Deliu, iar de sunet s-a ocupat Ştefan Azaharioaie. Producători sunt Carla Fotea, Ada Solomon, Tudor Platon şi Alexandru Solomon.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Tudor Platon este director de imagine, absolvent al secţiei de imagine de film din cadrul UNATC Bucureşti. Filmografia lui cuprinde scurtmetraje precum „Cadoul de Crăciun” (regia Bogdan Mureşanu, aflat pe lista scurtă pentru o nominalizare la Oscar 2020), „Toate fluviile curg în mare” (regia Alexandru Badea, selectat la Cinéfondation, Cannes 2016) şi lungmetrajul „Să nu ucizi” (regia Gabi Virginia Şarga şi Cătălin Rotaru, selectat în competiţia oficială la Varşovia FF 2018).
Prezentăm integral interviul acordat News.ro de Tudor Platon:
De ce ai ales acest subiect?
Tudor Platon: Că să petrec mai mult timp cu bunica mea, că să o cunosc mai bine. Când a avut loc întâlnirea lor din acea vara, eram într-o perioada în care încercam să recâştigam un timp pierdut, un timp pe care nu ni-l alocasem unul altuia până atunci. Aşa că întrebarea mea de a o însoţi în vacanţă ei de vara, tabăra de creaţie cum o numeşte ea, a venit de la sine. Gândul de a filma a venit imediat după, însă doar acela de a filma, nu şi de a face un documentar.
Cât de mult crezi că se identifică spectatorul cu el?
Tudor Platon: Nu ştiu, nu prea mă gândesc la spectator cât timp lucrez la un film. E o practică ce aparţine mai degrabă publicităţii decât filmului, şi chiar şi acolo are mai multe segmente. Sigur că aş putea să zic că aproape toată lumea are sau a avut o bunica care i-a influenţat profund copilăria şi adolescenţă. La mine aşa a fost şi poate de asta mă şi emoţionează. Dar nu am idee cum funcţionează la alţii. De exemplu, reacţiile au fost foarte diverse, de la „am plâns jumate de film şi mi-am sunat bunicul că să îmi cer iertare” la „nu are un arc dramatic suficient de bine definit, nu am înţeles despre ce e”. Aşa că nu cred că are vreun rost să subestimez spectatorul încercând să-i prefigurez reacţiile.
Cum a sunat propunerea făcută doamnelor? Când ai venit cu ideea de a le filma pentru a realiza un documentar şi care a fost prima lor reacţie?
Tudor Platon: Nici eu, dar mai ales ele nu am luat în seama faptul că la final ar putea să iasă un documentar. Gândul asta a venit după vreun an, când am început să vizionez materialul filmat. Aşa că ele s-au bucurat de prezenţa mea acolo, ceva ieşit din ritualul lor anual, şi nu au dat prea mare importantă aparatului de filmat. Asemenea am făcut şi eu.
Cât timp aţi petrecut împreună în vacanţă? Cât ai filmat în total?
Tudor Platon: Vacanţă a durat o săptămână, în urmă căreia s-au strâns vreo 35 de ore de material.
Cum ai ales materialul, personajele pe care să centrezi filmul? Ce a contat mai mult?
Tudor Platon: Cred că cel mai mult a contat gradul de intimitate pe care l-am avut cu fiecare dintre ele, cât de mult am reuşit să ne apropiem în decursul acelei săptămâni. Şi asta a fost ceva inconştient, ceva ce am realizat mai târziu, când am vizionat materialul. Faptul că Cica şi Nana capătă mai multă atenţie cred că a venit natural, ţinând cont că prima e bunica, iar a doua e naşa mea de botez.
Care este lucrul cel mai important pe care l-ai învăţat de la ele?
Tudor Platon: Am ajuns să îmi fie greu să fac diferenţa între amintirile mele din vacanţă petrecută cu doamnele şi film, pe care l-am tot sucit la montaj timp de un an. Pentru că filmul s-a suprapus peste amintirea vacanţei, a înghiţit-o într-o mare măsură. Poate nu doar filmul în sine, ci la pachet cu restul materialului filmat.
Îmi vine acum în minte un moment care nu a intrat în montajul final. Eram pe terasă împreună cu Cica şi cu Pupi, iar ele îmi dădeau sfaturi despre viaţa de cuplu. Îmi povesteau despre concluziile la care au ajuns şi la care ar fi vrut să ajungă mai repede, cât încă mai erau tinere: viaţa în cuplu se împarte între iubire şi frică - frica de a fi înşelat, că nu eşti suficient de frumos/ frumoasă, frica să spui ce crezi, frică de orice fel. Iar atunci când frica asta ajunge să domine, când este într-o proporţie mai mare decât iubirea, atunci cuplul se destramă.
Au văzut filmul? Care a fost impresia lor?
Tudor Platon: Sigur că l-au văzut. Prima dată la One World Romania, unde a fost proiectată o variantă work in progress. A fost o experinţă aparte, cu multe râsete şi plânsete. Asta şi pentru că în sală erau multe persoane apropiate, care le cunoşteau. A fost totul atât de intens încât la finalul proiecţiei am realizat că nu mă uitasem deloc la film, ci doar reacţiile lor şi ale apropiaţilor. Când au început creditele de final, Nana, care stătea în primul rând, s-a ridicat, s-a întors înspre public şi a început să aplaude. Aplauda întreagă reprezentaţie, cu spectatori cu tot. Era ca la finalul unui concert reuşit când solistul mulţumeşte publicului.
Ce proiect urmează „Casei cu păpuşi”? Te vei axa pe documentar sau eşti dispus să explorezi şi alte genuri?
Tudor Platon: Ce sper eu să urmeze este să-mi continui meseria de operator, unde mă simt cel mai confortabil, să încep să filmez proiecte noi şi să le termin pe cele începute anul trecut. Şi zic asta pentru că perioada pandemiei m-a scos dintr-un ritm cu care eram obişnuit. Legat de proiecte personale, cum e şi cazul documentarului „Casa cu păpuşi”, probabil că vor mai apărea, dar nu ştiu când sau sub ce formă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
