Regizoarea şi scenarista Lucia Chicoş vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre cât de validantă este selectarea celui mai recent scurtmetraj al ei, „Contraindicaţii”, cu Nicoleta Lefter şi Maria Ploae în rolurile principale, în competiţia Cinéfondation a Festivalului de la Cannes 2020, dar şi despre presiunea pe care o exercită acest lucru, despre criza sanitară care i-a zădărnicit un proiect de ficţiune şi despre documentarul despre refugiaţi pe care îl pregăteşte.
Scurtmetrajul ei „Contraindicaţii", produs de UNATC „I.L. Caragiale", a fost selectat în secţiunea Cinéfondation a Festivalului de Film de la Cannes. La cea de-a 23-a ediţie, el concurează cu 16 filme de la universităţi din Israel, Marea Britanie, Argentina, Ungaria, India, Elveţia, SUA, Coreea de Sud, Franţa, Polonia, Portugalia, Germania şi Slovenia. Filmele selectate vor fi prezentate toamna viitoare la Palais de Festivals din Cannes, potrivit celui mai recent anunţ făcut de organizatori.
Selecţia Cinéfondation este alcătuită din scurtmetraje de la şcoli din întreaga lume, iar de-a lungul anilor aici au fost prezentate creaţii ale unor cineaşti precum Cătălin Mitulescu, Corneliu Porumboiu, Emmanuelle Bercot, Deniz Gamze Ergüven, Léa Mysius, Kornél Mundruczó, Claire Burger, Jessica Hausner, Annie Silverstein şi Asif Kapadia.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Înainte de Cinéfondation, Lucia Chicoş şi-a prezentat anul acesta scurtmetrajul la Cinemaiubit (unde a fost desemnat cel mai bun film românesc), la TIFF şi la festivalul Anonimul. Scenariul este scris împreună cu Emil Vasilache, iar imaginea este semnată de George Maftei.
Anul acesta, la gala premiilor Gopo, ea a fost nominalizată la două categorii - cel mai bun scurtmetraj documentar („Munca noastră cea de toate zilele”) şi tânără speranţă (pentru regia scurtmetrajelor „Contraindicaţii” şi „Munca noastră cea de toate zilele”).
În vârstă de 22 de ani, Lucia Chicoş face parte dintr-o generaţie de studenţi la Regie formată pe jumătate din femei.
Ea mărturiseşte că s-a simţit „poate” tratată diferit pentru că e femeie atunci când se afla la filmări în afara şcolii. „E o tradiţie aproape nechestionată ca cei tineri care vin la filmări mai serioase să fie luaţi peste picior. Devine puţin deranjant când este vorba şi despre vârstă şi de gen în acelaşi timp”.
„Retrospectiv, pot să îmi dau seama că este o anumită reticenţă mai degrabă a persoanelor din echipă care sunt mai în vârstă decât tine. Totuşi, mi se pare că mă simt vulnerabilă ca fată în alte medii. Mai degrabă mă simt discriminată când merg cu bicicleta prin Bucureşti, în trafic. Atunci când sunt la o filmare, sunt într-o poziţie de competenţă şi mai rar te ating chestiile astea”.
Scurtmetrajul „Contraindicaţii” este filmul ei de licenţă, de anul trei.
„Povestea nu vine niciodată întreagă. Uneori nici personajele nu sunt clare şi e vorba, mai degrabă, iniţial, de o imagine, de o temă. Mă interesa foarte mult, dintr-o perspectivă personală, cum într-o relaţie dintre doi oameni - în momentul ăla nu era vorba neapărat de o mamă şi o fiică sau de un cuplu - unul nu poate să intre în conflict direct şi atunci e posibil să apără un atac de anxietate ca evitare a conflictului. Cumva, de aici a pornit. Apoi a trecut prin multe variante. Oamenii au reacţia asta la filmul meu: pare ceva străin de o fată care are 20 şi un pic de ani. Dar pentru mine e foarte personal. E inspirat de multe experienţe ale mele, ale familiei, ale oamenilor apropiaţi mie, dar amestecate. Sunt multe personaje feminine care împreună au ajuns, foarte amestecate, în acestea două”.
Pentru realizarea filmului de licenţă, studenţilor le era impus să folosească platoul. Nu a fost şi cazul acestei generaţii, dacă nu e în beneficiul filmului. „Este o experienţă prin care trebuie să treci. Am fost încurajată şi de profesori şi de colegi mai mari că este foarte provocator să faci platou, pentru că trebuie să gândeşti multe lucruri şi resursele de la şcoală sunt limitate. Simţeam că trebuie să trec prin asta, ca să nu rămână ca o chestie de care să îmi fie frică. Nu cred că o să mai fac foarte curând platou, dar este foarte educativ, pentru că trebuie să gândeşti în detalii, în metri, în obiecte, în culori. Îţi foloseşte chiar dacă apoi, toată viaţa, vei face doar locaţie”.
Selecţia la Cinéfondation a venit, spune ea, ca o mare supriză. „Când faci film în şcoală eşti obişnuit cu reacţiile celor din jur, ale profesorilor, care eventual şi ştiu toate variantele de scenariu şi de montaj, ale colegilor. Poţi să ai impresia că acela e modul în care e receptat, după aia, când vine o chestie d-asta... e altceva. Pe lângă toate greşelile şi stângăciile pe care ştii că le faci, tu ştii cel mai bine care sunt alea, eram şi mulţumită de anumite lucruri. Chiar a fost o experienţă foarte bogată şi eram încântată şi eu de acest proiect mai ambiţios pe care îl făcusem, dar nu mă aşteptam să fie atât de apreciat şi de alţi oameni, în alt context”.
Odată cu reacţiile primite, sentimentele ei au fost împărţite: o mică teamă de expunere şi bucurie. „Eşti foarte la început şi e foarte validant, dar, în acelaşi timp, îţi este şi teamă că următoarea dată când scoţi ceva lumea va fi foarte atentă la tine. Acum m-am mai obişnuit cu ideea”.
Perioada de izolare şi criza provocată de noul coronavirus au afectat-o din punct de vedere profesional. „Acum sunt la master, tot la UNATC, şi a fost destul de copleşitor şi pentru că aveam un scenariu de ficţiune pregătit, pe care ar fi trebuit să îl filmez în aprilie şi, pur şi simplu, am simţit că e atât de straniu tot ce se întâmplă în jur încât mi se părea că ar fi fost poate forţat să fac ficţiune şi nu mai simţeam nevoia. Am văzut asta şi la alţi colegi. Începusem să ne întrebăm: «Noi de ce mai facem film? Pe cine ajută?». Nu pot să zic că mi-am revenit de tot din asta... Acum lucrez la un documentar. Pare mult mai firesc”, a conchis ea.
Documentarul - care vorbeşte despre situaţia refugiaţilor - a fost dezvoltat în cadrul unui atelier, o colaborare între UNATC, UNHCR (Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi) şi One World Romania, care a început în toamnă. În plan secund, va face trimitere şi la pandemie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
