Criticul de film Cătălin Olaru explică, într-un interviu acrodat News.ro, care au fost criteriile de selecţie a filmelor alese pentru ediţia a 27-a a Festivalului Filmului European, care debutează marţi, la Timişoara, şi va ajunge în şase oraşe. Directorul artistic al FFE a vorbit despre faptul că anul acesta au fost incluse în program şase filme lansate în 2023, dar şi despre ce oferă un festival de film faţă de o platformă şi cum se adaptează cinematografia europeană vremurilor.
33 de filme, din care 27 în premieră naţională, unul în premieră mondială alcătuiesc programul evenimentului.
Selecţionerul FFE 2023 a precizat că filmele alese "se încadrează în două mari categorii: prima dintre acestea e guvernată de logica comună: dacă îţi displac sălile goale, aşa cum se întâmplă să-mi displacă mie, sigur că e o alegere raţională să aduci filme noi mai degrabă decât vechi, premiate mai degrabă decât ocultate, primite călduros, mai degrabă decât glacial, de critică şi publicul internaţional. Aceste criterii convieţuiesc de regulă armonios cu un al doilea primat, cel eminamente personal. Dacă un film nu-mi place, poate să fi primit şi Palme d’Or, că tot nu-l selecţionez, indiferent de consecinţe".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ICR dă startul celei de-a 27-a ediţii FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timişoara, Capitala europeană a culturii în 2023.
Festivalul va continua în ţară la Oraviţa (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeş (Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoşani (Cinema Unirea), între 18-21 mai şi la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.
În Bucureşti, Festivalul se desfăşoară între 15 - 23 mai, la Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României, Cinemateca Union şi Cinema Elvire Popesco. Filmul care va inaugura ediţia bucureşteană a FFE pe 15 mai, la sala Auditorium – MNAR, este "The Pod Generation", al regizoarei Sophie Barthes, recompensat cu premiul Alfred P. Sloane la Sundance 2023.
27.FFE se va încheia, în oglindă, tot cu distopie, de data aceasta comică – "Brian şi Charles" ("Brian and Charles"), în regia lui Jim Archer, premiat cu Premiul Publicului la Sundance Film Festival în 2022.
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele şi institutele culturale europene.
Prezentăm integral interviul acordat News.ro de Cătălin Olaru
News.ro: Cum credeţi că rezistă cinematografia europeană în vremuri marcate de război, crize economice, sanitare...?
Cătălin Olaru: Ca orice altceva, se adaptează. Cineaştii din zonele de conflict improvizează: fac film când şi unde se poate. Filme cu bani puţini s-au făcut şi se vor mai face. Crizele sanitare vin şi pleacă, iar filmele sunt acolo să ne ajute să nu le uităm chiar de tot. Un exemplu e crochiul intimist "Tenéis que venir a verla", film spaniol lansat în 2022 şi filmat în plină pandemie, în care dialogul, cu sau fără mască, e neîntrerupt.
De mai mulţi ani, Europa se confruntă şi cu o criză a migranţilor. Cum credeţi că influenţează acest fapt cinematografia europeană?
C.O.: N-am date statistice pentru a susţine această afirmaţie, dar aş zice că implicarea socială e excepţia, mai degrabă decât norma, atunci când ne gândim la cineaştii europeni în activitate. Pe de altă parte, e firesc ca, acolo unde interesul pentru temele sociale preexistă, acesta să fie îndreptat către fenomene încă de actualitate cum e criza migranţilor. Propunerea Bulgariei la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin din 2022, adică "Strah/ Fear", în regia lui Ivaylo Hristov, face parte din acestă ultimă categorie. Câştigător al marelui trofeu al Tallin Black Nights Film Festival, filmul spune povestea prieteniei dintre o profesoară şi un refugiat din Mali, care stârneşte fără întârziere revolta comunităţii locale. Una peste alta, sigur că e bine să fim cinefili, dar n-ar trebui să uităm să rămânem totuşi oameni.
Cinematografia ţine de naţionalitate?
C.O.: Acum câţiva ani, ar fi părut cu desăvârşire improbabil ca o naţiune cinematografică batjocorită constant ca fiind una a ciorbei sorbite pe îndelete să dea un noir cu accente comice şi cu certe calităţi mainstream care să ajungă la Cannes. După care s-a întâmplat "La Gomera". Nu te opreşte nimeni şi nimic, cu atât mai puţin naţionalitatea, să ai creativitatea aparte a lui Wes Anderson sau Ari Aster, să zicem. Dar ea devine importantă atunci când trebuie să traduci acea creativitate în film, pentru că atunci intervin fondurile. Predicitibilitatea, transparenţa, disponibilitatea lor. După care te confrunţi cu sistemul de distribuţie, adică reţeaua de cinematografe. E doar una din explicaţiile faptului că limita în fond derizorie de 10.000 de spectatori e încă una imposibil de trecut pentru destul de multe din producţiile arthouse româneşti.
Care sunt particularităţile acestei ediţii?
C.O.: Faptul că, după anii de format hibrid ai pandemiei şi ediţia trecută, care s-a desfăşurat la Bucureşti şi Timişoara, ajungem acum în şase oraşe, adică şi în Oraviţa, Curtea de Argeş, Botoşani şi Gura Humorului (pe lângă Capitala Europeană a Culturii în 2023 şi capitala-capitală). În plus, faptul că am încheiat un parteneriat cu Biroul Parlamentului European în România înseamnă că spectatorii din Oraviţa, Curtea de Argeş, Botoşani şi Gura Humorului vor putea viziona în premieră locală două din hiturile festivaliere ale anului trecut, adică "Will-o'-the-Wisp", în regia lui João Pedro Rodrigues, şi "Kurak Günler/ Burning Days", regizat de Emin Alper, selectat în cadrul secţiunii Un certain regard a Cannes-ului de anul trecut.
Pe ce criterii aţi ales filmele incluse în ediţia de anul acesta a Festivalului Filmului European?
C.O.: La fel ca anul trecut, primul în care am fost selecţionerul FFE, la fel ca la fiecare festival la care m-am ocupat de selecţie, criteriile se încadrează în două mari categorii. Prima dintre acestea e guvernată de logica comună: dacă îţi displac sălile goale, aşa cum se întâmplă să-mi displacă mie, sigur că e o alegere raţională să aduci filme noi mai degrabă decât vechi, premiate mai degrabă decât ocultate, primite călduros, mai degrabă decât glacial, de critică şi publicul internaţional. Aceste criterii convieţuiesc de regulă armonios cu un al doilea primat, cel eminamente personal. Dacă un film nu-mi place, poate să fi primit şi Palme d’Or, că tot nu-l selecţionez, indiferent de consecinţe.
Anul acesta (dar nu numai), unul din rezultatele secundare e o anumită lentoare. Aşa cum nu-mi place deloc să mă grăbesc atunci când spun o poveste, nu-mi place nici alţii s-o facă, indiferent că e vorba de filme, cărţi, clipuri, bancuri sau orice altceva. Asta se vede cel mai bine în "Tenéis que venir a verla", "Music" (cel mai bun scenariu la Berlinale anul acesta) şi "Samsara" (Premiul special al juriului secţiunii Encounters la Berlinale 2023).
Câte şi ce fel de filme vom vedea? Ce recomandaţi din acest program?
C.O.: 33 de filme, din care 27 în premieră naţională, unul în premieră mondială: "Cum să fiu mort, dacă-s viu/A cautionary tale", noul documentar al Ilincăi Călugăreanu. Avem de toate pentru toţi, cu condiţia ca toţi aceşti “toţi” să fie cinefili: documentare româneşti sau vorbite în limba română, docuficţiune, musical, melodramă, SF, road movie, distopie, film experimental, ba chiar şi scurtmetraje realizate prin intermediul inteligenţei artificiale. Pe lângă titlurile pe care le-am pomenit deja, recomand cu tot elanul "Bones and all", răsplătit cu Premiul pentru cel mai bun regizor la Veneţia anul trecut, un film de dragoste cât se poate de sensibil şi totodată, cel puţin pe hârtie, un horror, "Gigi la legge", laureat al Premiului special al juriului la Locarno, cu un erou la rândul lui aproape horror, cu diferenţa notabilă că vorbim de un documentar, în sfârşit, "Tereza37", "Fear", "Magnetic Fields" şi "Narcosis", adică propunerile Croaţiei, Bulgariei, Greciei şi Olandei la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.
Şi ediţia 2023 se desfăşoară în timpul războiului de la graniţa noastră. Se regăsesc filme ucrainene în program?
C.O.: Anul trecut, primul an post-pandemie în care FFE s-a desfăşurat în format fizic, Ucrainei i s-a dedicat o secţiune focus. Am avut în program şase filme ucrainene sau legate, într-un fel sau altul, de Ucraina, dintre care două regizate de Oleg Sentsov, cineast-fanion al rezistenţei împotriva invaziei ruse, iar unul realizat de Mantas Kvedaravičius, regizor lituanian dispărut anul trecut în timpul asaltului de la Mariupol. A fost o ediţie specială, dat fiind că partenerii festivalului sunt ambasadele şi institutele membre European Union National Institutes for Culture, structură din care Ucraina nu făcea parte în acel moment. Dacă nu am mai făcut aceeaşi excepţie şi anul acesta, e şi pentru că producţia de film ucrainean a fost afectată grav de acest invazia rusă. Am inclus însă în program "Minsk", filmat într-un singur plan-secvenţă, care ne introduce în atmosfera protestelor antiprezidenţiale din 2020 din Belarus.
Ce oferă un festival de film faţă de o platformă?
C.O.: Depinde de platformă. Dacă ne gândim la platformele cele mai populare, diferenţa specifică e diversitatea. O platformă ca mubi, pe de altă parte, e dedicată strict cinemaului arthouse, însă nu poate concura cu un festival în ceea ce priveşte noutatea. Faţă de platformele de streaming, un festival se poate situa la extrema cealaltă a ciclului de exploatare a unui film. De pildă, din programul din acest an, fac parte şase filme lansate în 2023, printre care şi "The Pod Generation", prezentat în premieră mondială la Festivalul de film Sundance, având-o în rolul principal pe Emilia Clarke.
Cum aţi descrie ediţia de anul trecut a FFE şi la ce vă aşteptaţi anul acesta din partea publicului?
C.O.: Pentru mine, a fost un salt în necunoscut. Spre deosebire de alte festivaluri în care m-am implicat, prin aceea că selecţia se face cu sprijinul ambasadelor şi institutelor culturale partenere, pentru întâia oară, decizia nu-mi mai aparţinea mai ales, dacă nu în totalitate, mie. În ciuda a ceea ce se poate să spună şi să creadă colegii mei din echipa de organizare, prin forţa lucrurilor, asta m-a forţat să fiu o idee mai conciliant şi să fac mai puţin micromanagement. În plus, anul acesta, avem mai multe filme, în mai multe cinematografe şi mai multe oraşe. Am investit cu toţii mai mult în festival, din toate punctele de vedere, iar speranţa mea e ca publicul să simtă asta.
De ce să venim la FFE?
C.O.: De ce n-am face-o?
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
