Harry Styles, Bon Jovi şi Tears For Fears se numără între câştigătorii premiilor Ivor Novello 2021, acordate marţi seară la Londra.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Premiile, acordate prima dată în 1956, recunosc excelenţa în compoziţia muzicală, iar preşedintele Academiei Ivor Novello, compozitorul şi producătorul Crispin Hunt, a spus în deschiderea galei că „muzica are faţă de creatorii ei o mare datorie... în jur de 40 de miliarde de dolari, potrivit Amsterdam Stock Exchange”, făcând referire la evaluarea estimată anterior, relatează Variety.

Producătorul Nile Rodgers - care a prezentat Special International Award, acordat lui Jon Bon Jovi şi Richie Sambora - a fost aplaudat pentru remarca sa: „Cel care scrie un cântec merită mai mulţi bani. Lucrăm într-o industrie minunată, dar oamenii tind să uite că totul începe cu un cântec”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Cel mai bun album a fost desemnat „Lianne La Havas”, scris de Matthew Hales şi Lianne La Havas, cântat de Lianne La Havas.

Cel mai bun cântec contemporan a fost ales „Children of the Internet”, scris de Dave şi Fraser T Smit, interpretat de Future Utopia feat. Dave şi Es Devlin.

Cea mai bună coloană sonoră pentru un film a fost „Calm with Horses”, compusă de Blanck Mass, iar cea mai bună coloană sonoră pentru un joc video, „Ori and the Will of the Wisps”, compusă de Gareth Coker.

Din punct de vedere muzical şi al versurilor, cel mai bun cântec a fost desemnat „God’s Own Children”, scris de Barney Lister şi Obongjayar şi interpretat de Obongjayar.

Cea mai bună coloană sonoră pentru televiziune a fost aleasă „Devs”, compusă de Geoff Barrow, Ben Salisbury, The Insects.

La categoria „Outstanding Song Collection” au fost premiaţi Roland Orzabal şi Curt Smith (Tears For Fears), „Adore You” - scris de Amy Allen, Tyler Johnson, Kid Harpoon şi Harry Styles - a fost recompensat cu „PRS for Music Most Performed Work”, în timp ce Willow Kayne a fost desemnat „Rising Star Award with Apple Music”.

Titlul de compozitorul anului a fost acordat lui Celeste şi Jamie Hartman, „Special International Award with Apple Music” a revenit lui Jon Bon Jovi şi Richie Sambora, „The Ivors Classical Music Award”, lui Mark-Anthony Turnage, iar „The Ivors Inspiration Award”, lui Alison Goldfrapp şi Will Gregory.

Harry Styles şi Jon Bon Jovi s-au numărat printre absenţi, însă Richie Sambora - care a părăsit trupa Bon Jovi în 2013 - a participat la gală, unde a spus: „O notă poate opri timpul, un acord poate salva o viaţă şi un cântec poate schimba lumea”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.