Grupul Golan va cânta în deschiderea concertului pe care formaţia americană Kings of Leon îl va susţine la Bucureşti pe 17 iunie, la Arena Naţională.
Golan a fost înfiinţat în 2013, la Bucureşti, de Alexandru Burcea, Mihai Ristea şi Ernesto. Debutul internaţional a avut loc în 2015, la festivalul Open'er din Polonia. Pe 7 aprilie, membrii trupei au lansat primul album, ”Intro”, printr-un concert care a avut loc la Arenele Romane.
Stilul muzical abordat de trupă este o combinaţie de electro, jazz, pop şi house.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
După Golan, pe scena de la Arena Naţională va urca artista LP, care va fi urmată de Kings of Leon.
Accesul pe Arena Naţională pentru evenimentul din 17 iunie se va face de la ora 17.30.
Biletele pentru acest concert au fost cumpărate din România, dar şi din ţări ca Bulgaria, Turcia şi Republica Moldova. Tichetele disponibile au preţuri de 95, 160, 180, 190 (gazon), 230, 285 (golden ring) şi 500 de lei (VIP), informează organizatorii.
Producţia are un buget de 450.000 de euro, iar echipamentele cu care trupa călătoreşte în turneu vor ajunge la Bucureşti încărcate în 20 de tiruri. Scena de la Arena Naţională va avea o dimensiune de 480 de metri pătraţi.
Evenimentul este organizat de Alive în parteneriat cu Primăria Municipiului București.
Kings Of Leon este o trupă rock înfiinţată în Nashville, Tennesse, în anul 1999. Grupul este alcătuit din fraţii Caleb Followill (voce, chitară), Nathan Followill (tobe, percuţie) şi Jared Followill (bas, backing vocals) şi verişorul lor Matthew Followill (chitară, backing vocals). Primele discuri au avut un stil cu influenţe Southern rock, cu influenţe blues şi country, dar, gradual, stilul formaţiei Kings Of Leon s-a schimbat şi a inclus o varietate de alte genuri muzicale, precum rock alternativ, garage rock, post-punk. Cel de-al patrulea album de studio al grupului, ”Only by the Night”, lansat în septembrie 2008, i-a adus celebritatea, a fost bine primit de critici şi a inclus câteva piese de succes, precum ”Sex on Fire”, ”Use Somebody”, ”Closer” şi ”Crawl”. Discul ”Mechanical Bull” a apărut în anul 2013. Kings Of Leon a primit şapte nominalizări la premiile Grammy, câştigând trei dintre aceste trofee.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.