Margot Robbie, actriţa din filmul "Barbie", s-a alăturat miercuri greviştilor pentru a manifesta în faţa birourilor Netflix din Los Angeles. Cu pancarta în mână şi purtând un tricou al Sindicatului actorilor SAG-AFTRA, actriţa a mărşăluit şi în faţa studioului Paramount.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prezenţa lui Margot Robbie arată că mişcarea nu are de gând să se oprească. Protagonistă şi producătoare a filmului "Barbie", în prezent cel mai mare succes al anului, ea este una dintre cele mai importante figuri de la Hollywood.

Mulţi actori populari, precum Bryan Cranston şi Aaron Paul, din serialul "Breaking Bad", au participat, de asemenea, la proteste.

Din 14 iulie, actorii s-au alăturat scenariştilor aflaţi deja în grevă, în urma eşecului negocierilor cu studiourile. Aceştia cer în special o creştere a remuneraţiei lor, care este mult diminuată în epoca streaming-ului.

Calendarul hollywoodian a fost complet bulversat de această acţiune sindicală. Premiile Emmy, cele mai prestigioase premii americane de televiziune, au fost recent amânate din septembrie în ianuarie din acelaşi motiv.

Seara de decernării premiilor Oscar onorifice, considerată în general ca fiind cea care dă startul sezonului de premiere, a fost amânată pentru 9 ianuarie 2024. Ea a fost programată iniţial pentru 18 noiembrie 2023.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.