O continuare a serialului de succes "Game of Thrones" despre Jon Snow, personajul preferat al celor mai mulţi dintre fani, este în fază de dezvoltare pe platforma HBO, au indicat vineri mass-media americane, scrie AFP.
Actorul britanic Kit Harington, care interpreta acest personaj indestructibil pe când a fost exilat din Westeros la sfârşitul serialului, ar urma să-şi reia rolul dacă proiectul reuşeşte, precizează Hollywood Reporter şi Variety, citând surse anonime.
HBO şi reprezentanţii lui Kit Harington au refuzat să comenteze la solicitarea AFP.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Mai multe seriale derivate din universul "Game of Thrones" creat de romancierul George RR Martin sunt deja programate.
Primul, "House of the Dragon", trebuie să fie difuzat din august şi trei prequel-uri animate sunt de asemenea prevăzute.
Dar serialul dedicat lui Jon Snow ar fi primul care s-au desfăşura după evenimentele care au închis serialul "Game of Thrones", finalizat în 2019 după al optulea sezon care a împărţit mult fanii.
În timp ce multe dintre personajele principale au murit - un semn distinctiv al seriei - Jon Snow află că el este potenţialul moştenitor al Tronului de Fier care domneşte peste Westeros, un regat pe care îl părăseşte în cele din urmă pentru a se stabili în tărâmurile ostile din Nord.
Personajul său crease deja surpriza după ce a fost înviat în curul unui sezon precedent.
Vestea unei posibile continuări a fost distribuită de fani vineri, unii fiind bucuroşi la ideea revederii unuia dintre protagoniştii cei mai marcanţi din "Game of Thrones", alţii întrebându-se despre logica acestei decizii după un episod final decepţionant după părerea lor.
După lansarea sa în 2011, serialul care aliniază familii nobile ce se sfâşie reciproc, lupte epice, dragoni şi scene de sex, a fost un succes planetar, câştigând în total 59 de premii Emmy, un record.
George RR Martin nu a terminat seria romanelor după care a fost adaptat serialul. El a semnat anul trecut cu HBO un contract - care ar ajunge la câteva zeci de milioane de dolari potrivit presei de specialitate - pentru a dezvolta seriale în universul "Game of Thrones" şi în altele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.