Lungmetrajul „If Beale Street Could Talk” al lui Barry Jenkins a fost desemnat cel mai bun film la gala Independent Spirit Awards, care a avut loc sâmbătă seară în Santa Monica.
Jenkins a fost premiat pentru regia filmului din distribuţia căruia fac parte KiKi Layne, Stephan James şi Regina King. Aceasta din urmă a primit trofeul pentru „cea mai bună actriţă în rol secundar”, iar Richard E. Grant a fost premiat pentru rolul secundar din „Can You Ever Forgive Me?”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bo Burnham a fost recompensat cu premiul categoriei „cel mai bun scenariu de debut”, pentru „Eighth Grade”, iar Nicole Holofcener şi Jeff Whitty au câştigat la categoria „cel mai bun scenariu”, pentru „Can You Ever Forgive Me?”.
„Sorry To Bother You” al lui Boots Riley a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de debut, în timp ce „Won't You Be My Neighbor?”, despre realizatorul de televiziune Fred Rogers, a fost ales cel mai bun documentar.
Cea mai bună imagine a fost aleasă a filmului „Suspiria”, semnată de Sayombhu Mukdeeprom, iar „You Were Never Really Here” a fost premiat pentru „cel mai bun montaj”, realizat de Joe Bini.
„Roma” al lui Alfonso Cuaron a fost ales cel mai bun film străin, iar Premiul „Robert Altman” a revenit lungmetrajului „Suspiria” al lui Luca Guadagnino.
Premiile sunt acordate de 6.200 de membri ai Film Independent după ce un comitet anonim alege nominalizările. Sunt eligibile filmele produse în SUA cu un buget mai mic de 20 de milioane de dolari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.