Festivalul Filmului European 2019 va avea loc în perioada 11 - 30 iunie, în patru oraşe din ţară şi la Chişinău, anunţă Institutul Cultural Român, organizatorul evenimentului.
Spre deosebire de anii trecuţi, ediţia din Bucureşti de anul acesta va fi una extinsă, pe parcursul a 13 zile.
Proiecţiile încep în Bucureşti, pe 11 iunie, când va avea loc deschiderea la Sala Mare a Teatrului Naţional, şi continuă până pe 23 iunie. Între 21şi 23 iunie, FFE se va desfăşura şi la Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureş şi Chişinău, iar, între 28-30 iunie, la Sibiu.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Proiecţiile din Bucureşti vor avea loc la Cinema Pro, Cinemateca Eforie, Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema “Elvire Popesco”, Muzeul Naţional al Literaturii Române, precum şi în spaţii alternative, unele oferite în mod gratuit de membrii EUNIC România şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România: Centrul Ceh, Institutul Cervantes, Institutul Balassi, Spaţiul Public European, Pavilion 32/ Biblioteca Goethe-Institut.
Proiecţiile din ţară vor avea loc la Cinematograful „ARTA“ (Târgu Mureş), Cinema „Geo Saizescu“ (Râmnicu Vâlcea), Centrul Cultural „Ion Besoiu” (Sibiu), Centrul Cultural „Odeon“ (Chişinău).
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene şi al Biroului de Informare al Parlamentului European, sub egida EUNIC România, cu sprijinul ambasadelor şi al centrelor culturale ale ţărilor europene.
Festivalul Filmului European este un proiect demarat în 1996, la iniţiativa Delegaţiei Comisiei Europene în România. După 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, Festivalul a fost preluat de Institutul Cultural Român, care continuă să îl organizeze în fiecare an.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.