Festivalul de Film de la Veneţia începe miercuri şi, timp de zece zile, aici vor fi prezentate cele mai noi filme semnate de cineaşti precum Hirokazu Kore-eda, Olivier Assayas, Pablo Larrain, Todd Phillips şi Roman Polanski.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La conferinţa de presă care a avut loc miercuri, preşedinta juriului, regizoarea argentiniană Lucrecia Martel, a fost întrebată dacă va putea aprecia filmul lui Roman Polanski inclus în competiţie fără a fi influenţată de scandalul sexual în care el a fost şi este implicat.

„Eu nu separ omul de operă. Prezenţa lui Polanski mă incomodează. Am făcut o mică investigaţie, pe internet, şi am vorbit cu cele care au scris pe această temă. Am aflat că victima a renunţat la caz, fără să nege faptele, ci pentru că a considerat că domnul Polanski a ispăşit ceea ce ea şi familia au cerut. Nu mă pot plasa deasupra chestiunilor juridice. Dar pot să fiu solidară cu victima. Nu voi asista la proiecţia de gală a domnului Polanski, pentru că reprezint multe femei care în Argentina luptă pentru astfel de cauze şi nu vreau să mă ridic să îl aplaud. Însă mi se pare adecvat că filmul lui este în festival, că există dialog şi se dezbat astfel de probleme”, a răspuns ea, citată de El Pais.

Pe 11 martie 1977, regizorul a fost arestat şi acuzat că a drogat-o şi violat-o pe Samantha Geimer, atunci în vârstă de 13 ani. Polanski a pledat vinovat pentru raport sexual cu un minor, a fost evaluat psihiatric şi a petrecut 42 de zile în închisoare. Un an mai târziu însă, când a aflat că judecătorul nu era dispus că accepte înţelegerea şi dorea să facă din el un exemplu, aparent condamnându-l la 50 de ani de închisoare, Polanski a fugit la Paris. A rămas acolo, în ciuda mai multor tentative, dar şi a cererilor victimei de a închide cazul. În decembrie 2017, judecătorul Scott Gordon a decis ca acest caz să meargă mai departe. Elveţia şi Polonia au refuzat să îl extrădeze.

În mai 2018, Academia americană de film l-a exclus pe cineast din rândul membrilor săi.

Martel a adăugat: „Am acceptat acest rol (de preşedinte al juriului, n.r.) nu pentru a fi aici, în Veneţia, cu voi, îmi era mai bine acasă, ci pentru că este un loc politic şi această dezbatere este foarte importantă în festival. De asemenea, pentru opera lui Polanski, despre care cred că merită o şansă”.

Alături de regizoare, directorul festivalului Alberto Barbera a spus că el, da, separă omul de operă, că nu este judecător şi că filmele trebuie apreciate imediat, atunci când sunt gata, şi „nu după 300 de ani”, odată ce se va fi clarificat adevărul.

Din juriul de anul acesta mai fac parte Piers Handling (critic, Canada), Stacy Martin (actriţă, Marea Britanie), Rodrigo Prieto (director de imagine, Mexic), Tsukamoto Shinya (regizor, Japonia), Paolo Virzì (regizor, Italia) şi Mary Harron (regizoare, Canada). 

Catherine Deneve, Laura Dern, Lily-Rose Depp, Liv Tyler, Penelope Cruz, Brad Pitt, Antonio Banderas, Robert Pattinson, Jude Law, Robert De Niro, Gary Oldman, Mark Rylance şi Roger Waters se numără între cei care vor fi prezenţia la Veneţia.

Cel mai nou film al japonezului Hirokazu Kore-eda, „The Truth/ La vérité”, cu Catherine Deneuve, Juliette Binoche şi Ethan Hawke în distribuţie, va deschide festivalul, pe 28 august, iar lungmetrajul „The Burnt Orange Heresy”, cu Claes Bang, Elizabeth Debicki, Donald Sutherland şi Mick Jagger în distribuţie, va fi proiectat în încheiere, pe 7 septembrie.

În afara concursului vor fi prezentate documentare şi filme de ficţiune.

Între ele, documentarul românesc „Colectiv”, de Alexander Nanau, filmul-concert al lui Roger Waters „Us+Them”, documentarele „Citizen K”, de Alex Gibney (Marea Britanie, SUA), despre Rusia de astăzi şi Vladimir Putin, şi „State Funeral” al lui Sergei Loznitsa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.