Inteligenţa artificială, atât ca tehnologie, cât şi ca temă, va fi în centrul atenţiei în luna ianuarie la Festivalul de Film Sundance din Munţii Stâncoşi din SUA, alături de vedete de la Hollywood precum Kristen Stewart şi Jesse Eisenberg, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Programul acestui festival tradiţional de film independent, dezvăluit miercuri, include un film muzical "generativ" care oferă o versiune diferită la fiecare difuzare şi documentare despre persoane care doresc să folosească inteligenţa artificială (AI) pentru a comunica cu cei dragi după moarte.

"AI va fi o parte interesantă a festivalului din acest an", a declarat pentru AFP directorul de programare Kim Yutani. "În pregătirea festivalului, a fost frapant modul în care a tot apărut în filme şi în discuţiile noastre".

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Deja prezentă în industria cinematografică, această tehnologie şi consecinţele sale s-au aflat în centrul revendicărilor sindicatelor scenariştilor şi actorilor în timpul grevelor respective, care au gripat maşina de la Hollywood timp de mai multe luni în acest an.

Printre filmele care vor fi proiectate în Park City, în munţii din Utah, "Eno" explorează cariera muzicianului Brian Eno datorită unui "motor generativ" care oferă un număr aproape infinit de versiuni ale filmului prin asamblarea ŕ din sute de scene posibile.

"Un film care nu este niciodată la fel de două ori... Este ceva nou", a subliniat noul director al festivalului, Eugene Hernandez.

Tot în linia IA, "Love Machina" este un documentar care urmăreşte eforturile unui cuplu de a perpetua dincolo de moarte iubirea care îi leagă, transferându-şi conştiinţa către un humanoid numit Bina48, în timp ce "Eternal You'"urmăreşte start-up-uri care vor să creeze avataruri pe care oamenii le-ar folosi, contra cost, pentru a rămâne în contact cu cei dragi după moartea acestora.

90 de programe

Pentru ediţia din 2024 a festivalului cofondat de Robert Redford, care se va desfăşura între 18 şi 28 ianuarie, au fost selectate 90 de programe, dintre care 85 sunt premiere mondiale.

Printre acestea se numără două lungmetraje cu Kristen Stewart, despre care Yutani preconizează că vor fi "două dintre cele mai mediatizate filme ale festivalului".

În "Love Lies Bleeding", fosta vedetă din "Twilight" interpretează rolul unui manager de sală de sport a cărui relaţie cu un culturist bisexual se destramă. Ea joacă, de asemenea, în "Love Me", un film prezentat în mod misterios ca o poveste de dragoste "între o geamandură şi un satelit" într-o lume postumană.

"Asta este tot ce voi spune", a declarat pentru AFP directorul de programare. "Asta este tot ce ştiam despre film înainte de a apăsa pe play".

Jesse Eisenberg este şi el de două ori pe afiş: ca regizor şi actor în "A Real Pain" şi ca actor în "Sasquatch Sunset", două filme care au ca fundal legăturile de familie.

În "The Outrun", actriţa americano-irlandeză Saoirse Ronan joacă rolul unei alcoolice care părăseşte Londra pentru frumuseţea sălbatică a arhipelagului scoţian Orkney.

Regizorul Richard Linklater va prezenta "Hit Man", povestea unui profesor înfumurat care se transformă în fals asasin, şi seria de documentare "God Save Texas", un portret al oraşului său natal, Huntsville, unde este un imens penitenciar.

La doar câteva luni de la alegerile prezidenţiale din SUA şi la doar câteva zile după primele primare republicane din Iowa, documentarul "War Game" va aduce pe ecran un joc de rol fără scenariu care implică oficiali americani reali care trebuie să reacţioneze la o lovitură de stat după alegeri contestate.

"Este în mod clar deranjant să ştii că aceste jocuri nu pot ęt foarte aproape de realitate", a remarcat Eugene Hernandez. "În acest an electoral, acest tip de subiect va permite dezbateri mai aprofundate".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.