Festivalul de film de la San Sebastián va acorda, începând de anul acesta, trofee pentru interpretare neutre din punct de vedere al genului, a anunţat marţi José Luis Rebordinos, directorul evenimentului, într-o conferinţă la care a fost prezentat şi afişul celei de-a 69-a ediţii.
Trofeele Concha de Plata (Scoica de argint) pentru cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă vor fi înlocuite cu trofeele Concha de Plata pentru interpretare în rol principal şi interpretare în rol secundar.
„Schimbarea vine din convingerea că genul, o creaţie socială şi politică, nu mai reprezintă un criteriu pe care îl vom urma pentru a face diferenţa între interpretări. Criteriul pentru juriu va fi să decidă între interpretări bune şi rele, aştfel ne alăturăm prietenilor noştri de la Berlinală pe calea pe care ei au început să meargă deja. Acestea sunt vremuri pentru schimbare şi luare de decizii. Urmărim îndeaproape dezbaterile din cadrul mişcării feministe despre asta şi alte probleme. Nu avem certitudini, dar avem dorinţa de a continua să evoluăm şi să ajutăm la construirea unei societăţi corecte şi egale”, a spus directorul festivalului, José Luis Rebordinos.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Această modificare în regulament va face loc altor identităţi care nu se identifică feminin ori masculin şi va recunoaşte interpretări ale rolurilor secundare, care, de obicei, nu se regăsesc în palmaresul festivalurilor de film. Acestea vor putea fi acordate ex-aequo.
Ediţia de anul acesta a festivalului va avea loc în format hibrid, cu mai multe evenimente ce vor avea loc cu prezenţă fizică. Nu vor exista petreceri de deschidere şi închidere, nici nu va putea fi folosit Velodromul ca sală de cinema. Vor avea loc mai multe proiecţii cu prezenţă fizică, pentru care capacitatea sălilor va fi mai mare decât anul trecut, şi organizatorii vor să readucă „strălucirea pe covorul roşu”.
Festivalul şi Filmoteca Española vor dedica o retrospectivă epocii de aur a cinematografiei coreene.
„Vrem ca festivalul de anul acesta să fie unul care restabileşte speranţa oraşului după mai mult de un an de incertitudine şi suferinţă pentru mulţi oameni”, a mai spus Rebordinos.
La conferinţă a fost prezentat şi afişul ediţiei 2021, cu actriţa americană Sigourney Weaver protagonistă. În 2016, ea a fost recompensată cu Premiul Donostia, cea mai importantă distincţie onorifică a Festivalului de Film de la San Sebastián.
SSIFF a lansat în urmă cu trei ani un concept pentru afişele festivalului, care combină fotografii şi ilustraţii şi prezintă o figură importantă a cinematografiei internaţionale. După afişe cu Isabelle Huppert, Penélope Cruz şi Willem Dafoe, în 2021 este rândul lui Sigourney Weaver. Posterul cu ea a fost conceput de Eva Villar, în baza unei fotografii realizate de Matthew Brookes.
Prima vizită a ei la San Sebastián a coincis cu debutul „Alien” (1979), filmul care i-a adus celebritatea mondială. De atunci, ea a mai fost prezentă de două ori la festival pentru a prezenta „A Map of The World” (1999) şi „A Monster Calls” (2016).
Nominalizată de trei ori la Oscar, câştigătoare a trei Globuri de Aur, actriţa a mai jucat în filme ca „Gorillas in the Mist” (1988), „Working Girl” (1988), „Death and the Maiden” (1994), „The Village” (2004) şi „Rampart” (2011). Între cineaştii cu care a lucrat se numără Ridley Scott, Peter Weir, James Cameron, Mike Nichols, Roman Polanski, Ang Lee şi David Fincher.
Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastián va avea loc între 17 şi 25 septembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.