Rapperul american Eminem a reuşit performanţa de a avea nouă albume pe primul loc în Billboard 200, după ce discul-surpriză „Kamikaze”, care a primit critici nefavorabile, a debutat în fruntea clasamentului.
Albumul a fost lansat pe 31 august, prin Shady/Aftermath/Interscope Records. În săptămâna încheiată pe 6 septembrie, el a fost vândut în 434.000 de unităţi, de aproximativ două ori mai mult decât predecesorul „Revival” (locul 1, ianuarie 2018), potrivit cifrelor Nielsen Music.
Toate cele nouă albume lansate de Eminem în cariera lui de 18 ani au ajuns pe primul loc în topul american. El se află acum la egalitate cu Garth Brooks şi The Rolling Stones. Artiştii care au mai multe discuri clasate pe primul loc sunt The Beatles (19), Jay-Z (14), Bruce Springsteen şi Barbra Straisand (câte 11) şi Elvis Presley (10).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe locul al doilea în top s-a menţinut „Astroworld” al lui Travis Scott, cu 80.000 de unităţi vândute. Şi cel mai recent album al lui Drake, „Scorpion”, şi-a menţinut poziţia în clasament - 3, cu 79.000 de unităţi vândute.
Australianul Troye Sivan a debutat pe locul al patrulea cu „Bloom”, al doilea album al său, care a fost vândut în 72.000 de unităţi.
„Sweetener” al Arianei Grande a coborât un loc, până pe cinci, după ce a fost vândut în 56.000 de unităţi, iar „beerbongs & bentleys” al lui Post Malone s-a menţinut pe şase, cu 51.000 de unităţi vândute.
Albumul „Queen”, semnat de Nicki Minaj, a coborât două poziţii în clasament, până pe şapte, cu 47.000 de unităţi vândute, în timp ce ocupantul locului întâi de săptăma trecută, „Love Yourself: Answer” al grupului k-pop BTS, a coborât şapte locuri, cu 44.000 de unităţi vândute.
Grupul vocal pop Why Don’t We a înregistrat prima clasare în top 10, cu albumul de debut „8 Letters”. Discul, aflat pe poziţia a noua, a fost vândut în 44.000 de unităţi.
Pe locul al zecelea în clasamentul american al albumelor s-a aflat „Goodbye & Good Riddance” al lui Juice WRLD, în coborâre o poziţie, cu 38.000 de unităţi vândute.
Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multi-metric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de descărcări sunt egale cu un album).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...