Cântăreţul şi compozitorul britanic Ed Sheeran a fost desemnat cel mai difuzat artist al anului 2023 în Marea Britanie. Artistul va concerta la Bucureşti în 24 august.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Muzicianul crescut în Suffolk, în vârstă de 33 de ani, a ajuns în fruntea listei de muzică - folosită la radio, la televizor şi în locuri publice din Marea Britanie - pentru a şaptea oară în nouă ani. El a devansat-o pe megastarul Taylor Swift, care s-a clasat pe locul al doilea în lista întocmită de compania de licenţe muzicale PPL.

Sheeran a declarat: "Vă mulţumesc că m-aţi desemnat cel mai difuzat artist pentru anul trecut. Mulţumesc echipei mele, nu doar pentru mine, ci şi pentru toţi ceilalţi artişti cu care lucraţi - mă bucur că primiţi această recunoaştere". 

Swift, care în prezent susţine concerte în Marea Britanie cu Eras Tour, a urcat de pe locul 10 pe locul 2 în 2023, egalând precedentul său maxim din 2015.

Dua Lipa a fost a treia cea mai difuzată artistă din Marea Britanie în 2023, propulsată de succesul piesei "Dance The Night" de pe coloana sonoră "Barbie", potrivit PPL.

Pe locul patru s-a clasat DJ-ul scoţian Calvin Harris, pe cinci DJ-ul francez David Guetta, iar pe şase s-a clasat legendarul creator de hituri Sir Elton John.

Singura trupă din top 10 a fost Coldplay, pe locul şapte, în timp ce starul din Bedford, Tom Grennan, este un nou intrat pe locul opt, iar fostul cântăreţ al trupei One Direction, Harry Styles, s-a clasat pe locul nouă. Madonna revine în top 10, după lansarea turneului mondial "Celebration" la Londra în toamna anului trecut, pe ultimul loc.

Cele mai difuzate melodii în 2023
1. "Flowers" - Miley Cyrus
2. "Eyes Closed" - Ed Sheeran
3. "Forget Me" - Lewis Capaldi
4. "Anti-Hero" - Taylor Swift
5. "Dance The Night" - Dua Lipa
6. "Miracle" - Calvin Harris şi Ellie Goulding
7. "Trustfall" - P!nk
8. "Waffle House" - Jonas Brothers
9. "Cruel Summer" - Taylor Swift
10. "Heaven" - Niall Horan

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.