Cântăreţul Ed Sheeran intenţionează să construiască o capelă pe proprietatea sa din Suffolk, depunând o cerere în acest sens la consiliul local al districtului de coastă din acest comitat englez, scrie BBC.
Ed Sheeran a depus cererea după ce, în luna ianuarie, a anunţat că s-a logodit cu Cherry Seaborn, prietena sa din copilărie. Potrivit planurilor de nuntă ale artistului, invitaţii săi vor avea nevoie de „discreţie”, ceea ce o biserică de pe domeniul public nu le-ar putea oferi.
Potrivit cererii depuse de Sheeran, capela va fi construită din piatră, în stil saxon, şi va avea o turlă rotundă, de aproximativ 14,6 metri în diametru.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Capela ar urma să arate ca şi când s-ar afla acolo de „peste o mie de ani” şi ar putea găzdui slujbe la care să participe aproximativ 24 de persoane.
„Aplicantul doreşte să ofere un spaţiu în care el, familia lui şi persoane de diferite tipuri (invitaţii lui) să se poată retrage pentru a medita sau pentru a se ruga în pace şi în siguranţă”, arată documentele depuse de artist.
Decizia districtului de coastă din Suffolk în acest caz este aşteptată în luna aprilie.
Ed Sheeran, născut pe 17 februarie 1991, în Halifax (Anglia), a lansat trei albume de studio, 14 EP-uri şi 24 de single-uri solo şi 11 în colaborare cu alţi artişti, dar şi peste 25 de videoclipuri muzicale.
Cântăreţul englez şi-a lansat cel de-al treilea album din carieră, „÷ (Divide)”, pe 3 martie 2017. El a devenit primul artist din istorie care a ocupat primele două locuri în topul single-urilor din Marea Britanie cu două piese noi, „Shape of You” şi „Castle On The Hill”, dar şi cel mai ascultat cântăreţ pe Spotify.
Recent, Ed Sheeran a fost desemnat de către organizaţia globală Federaţia Internaţională a Industriei Fonografice (IFPI) drept cel mai bine vândut artist al anului 2017.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.