Dresorul Cesar Millan, starul celebrului serial tv “Cesar şi câinii”, prezintă pentru prima dată în România, pe 21 martie, la Sala Polivalentă, ”Once Upon a Dog Tour 2017”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Show-ul de la Bucureşti face parte din turneul european, pe care Cesar Millan îl va susţine în alte 15 oraşe europene printre care Londra, Amsterdam, Berlin, Praga şi Viena.

Cesar va împărtăşi cu publicul tehnicile sale de educare a câinilor cu probleme de comportament, precum şi lucrurile esenţiale în ceea ce priveşte câştigarea încrederii, respectului si mai ales a dragostei lor.

Spectacolul se desfăşura în limba engleză şi va fi dublat consecutiv în limba română.

Organizatorii precizează că accesul în Sala Polivalentă nu va fi permis persoanelor însoţite de animale de companie, iar filmarea sau fotografierea în timpul spectacolului vor fi strict interzise.

Biletele se vând pe myticket.ro şi au preţuri între 100 şi 599 de lei. 

Cesar Millan, în vârstă de 46 de ani, a devenit celebru graţie show-ului său de televiziune ”Dog Whisperer”, difuzat în întreaga lume, şi a vândut milioane de cărţi ce prezintă tehnicile sale de dresaj. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.