Lungmetrajul „#dogpoopgirl”, scris şi regizat de Andrei Huţuleac, este inspirat de primul caz de umilire publică din epoca internetului şi vorbeşte despre temeri, despre atacatori şi victime, personaje care se întrepătrund, şi arată comedia în tragism şi viceversa.
Alina Moga e angajată a unei bănci din Bucureşti, are o viaţă personală haotică, dar destui bani cât să fie oarecum mulţumită. Calmul aparent al existenţei sale este zdruncinat în urma deciziei de a adopta un câine maidanez care, în aceeaşi zi, regurgitează pe podeaua unui vagon de metrou şi ea nu curăţă după el. Incidentul este filmat de un adolescent şi publicat pe o reţea de socializare, devenind viral. Astfel, viaţa Alinei este dată peste cap. Filmul este inspirat de evenimente reale, petrecute în Coreea de Sud în anul 2005.
Produs de Dan Chişu, filmul îi are în distribuţie pe Andreea Grămoşteanu, Coca Bloos, Paul Chiribuţă, Tudor Istodor şi Cezar Antal.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Huţuleac, în vârstă de 30 de ani, a fost premiat pentru debut în lungmetraj la ediţia de anul acesta a TIFF, în cadrul secţiunii Zilele Filmului Românesc. Anterior, el a câştigat marele premiu la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova.
Tragicomedia scrisă în 2017 cu gândul la public este un strigăt de frică, după cum a mărturisit regizorul, aflat sâmbătă la festivalul Anonimul, unde filmul a fost prezentat în afara competiţiei.
„Am găsit povestea într-o carte, un fel de compendiu cu asemenea poveşti scris de un jurnalist britanic de investigaţii, John Ronson, care a mai scris şi «Testul psihopatului». Am scris scenariul în 2017, într-un moment în care aveam o frică iremediabilă legată de puterea internetului şi de cum funcţionează lucrurile online, cum depersonalizează atât atacatorii, cât şi victimele şi, de fapt, nu există nici atacatori, nici victime, toţi sunt şi atacatori şi victime în acelaşi timp”, a declarat el.
Huţuleac, care a jucat în filme precum „Sunt o babă comunistă”, „Selfie 69” şi „Ana, mon amour”, a explicat: „Fiind la bază actor şi având o meserie oarecum publică, sigur, nu atât de publică precum a influencerilor şi a vedetelor de la televizor, am avut câteva interacţiuni mai puţin plăcute cu tot felul de oameni. Eu însumi am atacat, fără să îmi dau seama, am afectat persoane prin postările mele şi mi s-a părut o chestie foarte periculoasă pe care nici nu o înţelegem, nici nu o stăpânim exact”.
Când a citit cartea şi-a dat seama că vrea să scrie o poveste despre asta pentru că, spune el, i s-a părut „o prostie, o aberaţie: o fată să urce în metrou cu câinele ei, câinele să facă caca şi, de acolo, să se nască o întreagă poveste”.
Filmul e o satiră socială, „nu am intenţionat să fac o analiză, nu am vrut să tai în carne vie realitatea explorând cine ştie ce lucruri, am vrut să strig de frică într-un mod simpatic”.
El a mărturisit că nu a făcut o documentare foarte amănunţită, ci a lucrat instinctual: „Cred că sunt într-o etapă în care lucrez foarte mult din instinct, ca să suplinesc lipsa de experienţă”.
Huţuleac a regizat, înainte de acest film, două scurtmetraje - „Offstage” (2017) şi „Havana, CUBA” (2019).
Andreea Grămoşteanu a fost a doua alegere a lui, dar a fost „opţiunea cea mai bună”. Ei au mai lucrat împreună, ca actori, şi Huţuleac îşi doreşte ca în filmele lui să aducă mai mulţi actori de teatru.
„Una dintre mizele pe care le am e să aduc pe ecran feţe mai puţin cunoscute în mediul cinematografic, asta pentru că există o zonă de confort la care regizorii ajung de obicei, e absolut normal, pentru că un film e ceva foarte greu de făcut şi nu vrei să te complici, vrei să elimini cât mai mult asperităţile, vrei să nu îţi pierzi vremea făcând pariuri riscante. Eu mi-am permis şi îmi permit să fac pariuri riscante, pentru că îmi doresc să fac lucrurile în felul meu, fără glorie eternă, şi am ales-o pe Andreea pentru că eu cred că ar trebui să apară din ce în ce mai mulţi actori de teatru pe ecranele de cinema, diferenţa se simte, cred că e importantă, şi pentru că e o actriţă foarte bună şi îşi merită rolul în film”.
Pentru acest lungmetraj, care a primit din partea Centrului Naţional al Cinematografiei un credit de aproximativ 90.000 de euro - „o sumă teribil de mică” pentru o astfel de producţie - au fost necesare 18 zile de filmare, în 28 de locaţii, cu 80 de actori.
„Nu a ieşit 100% ce ne doream, e un film imperfect, dar am vrut tare mult să trec prin experienţa asta, pentru că aşa înveţi. De exemplu, spre deosebire de scurtmetraje, la filmul ăsta miza mea a fost să lucrez cu cât mai mulţi actori, în cât mai multe locuri. Nu a fost primul motiv, dar, pe măsură ce lucram la el, am vrut să mă pun în condiţia de a studia ce înseamnă un maraton de tipul ăsta, tocmai pentru ca atunci când va veni vremea mea să fiu pregătit”, a mai afirmat regizorul. „Cred că toţi, atunci când scriem, gândim un forum roman şi sfârşim cu o piaţetă în care încercăm să ne vindem marfa. Eu sunt foarte mulţumit de ce a ieşit, evaluez lucrurile în context, mă reprezenta la momentul la care l-am scris şi regizat, în 2017 şi 2019. Sigur, tot timpul ţi-a dori mai mult, mai bine. Cred că nici la filme cu bugete stelare nu există sentimentul ăsta de saţietate. asta e şi condiţia artistului - să vrea mai mult”.
El a subliniat că mulţi dintre actori - colegi, prieteni, foşti profesori - au lucrat pro bono. „Au vrut să mă ajute în demersul ăsta. Nu ştiu dacă aş mai face vreodată asta. Mi se pare oribil să încerci să aduni energii fără remuneraţie, dar aici a funcţionat”.
Tot ce ţine de internet şi televiziune a fost prezentat „într-o paradigmă parodică derizorie”.
„Cred că nu sunt departe de realitatea obiectivă, totuşi. Eu în lumea asta trăiesc”.
El nu vine cu soluţii la problemele noii societăţi, neavând răspunsuri. „Este o confuzie des făcută, după părerea mea, şi de multe ori artiştii sunt puşi în situaţia de a emana adevăruri despre existenţă. Eu tot ce am ştiut să spun despre problema în cauză este pe ecran. Soluţii nu am, nu sunt nici sociolog, nici antropolog, dar cred că, spre deosebire de direcţia generală în care se îndreaptă planeta acum, adevărul e - risc să spun truisme - în fiecare. Nu putem interzice nici internetul, nici televiziunea şi nu putem nici controla cum sunt ele folosite. Trebuie să ne educăm pe noi şi suntem datori să ne igienizăm”.
Dacă ar fi în situaţia protagonistei, „cred că aş paraliza mult mai rău decât paralizează ea. Pe mine mă paralizează agresivitatea, sunt un om esenţial fricos, evitarea, la mine, e calitatea cea mai puternică. Nu îmi place conflictul, îmi place să râdeţi, nu să vă enervez”, le-a spus el spectatorilor după proiecţie.
Regizorul consideră că în cinematografia europeană există o „nevroză” - filmul e doar de artă sau doar comercial. „Cum aş putea să mă aşez la masă, să scriu ceva fără să mă gândesc la spectator? Noi facem meserii de oameni refugiaţi emoţional, oameni care nu se găsesc pe ei şi nici eu nu mă găsesc pe mine, dar felul în care mă lupt cu demonii mei aş vrea să fie unul care să nu îi afecteze pe oameni. Nu pot scrie ceva fără să mă gândesc că cineva va vedea acel lucru”.
Potrivit lui Huţuleac, în sălile de cinema din România filmul va intra fie la finalul acestui an, fie la începutul anului viitor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
