Documentarul despre viaţa şi cariera cântăreţei Whitney Houston regizat de Kevin Macdonald va fi lansat pe 6 iulie.
Anunţul a fost făcut de companiile producătoare Roadside Attractions şi Miramax.
„Whitney” cuprinde înregistrări nelansate până în prezent, filmări inedite şi imagini video suprinse în timpul concertelor susţinute de cântăreaţa americană.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Macdonald a declarat că a abordat acest subiect ca pe o poveste enigmatică. „Am fost suficient de norocos să beneficiez de sprijinul lui Pat Houston şi al familiei. Ei mi-au încredinţat «cheile tezaurului» atunci când mi-au dat libertate absolută în realizarea poveştii”, a spus regizorul cunoscut pentru „Marley” şi „Touching the Void”.
Documentarul este a treia colaborare dintre Roadside Attractions şi Miramax. Cele două companii au mai lucrat împreună pentru „Mr. Holmes” (2015) şi „Southside With You” (2016).
Whitney Houston a murit la vârsta de 48 de ani, într-o cameră din hotelul The Beverly Hilton, în anul 2012, cu o zi înainte de gala de decernare a premiilor Grammy.
Interpreta a vândut cele şapte albume de studio lansate în aproximativ 200 de milioane de copii în întreaga lume şi a avut şapte hituri consecutive pe primul loc în Billboard Hot 100, un record pe care îl împarte cu Madonna.
Între premiile obţinute de artistă se numără şase Grammy, două Emmy, 30 Billboard Music Awards şi 22 American Music Awards.
Artista a jucat şi în câteva filme - „The Bodyguard” (1992), „Waiting To Exhale” (1995), „The Preacher's Wife” (1996) şi „Cinderella” (1997).
Dincolo de cariera de succes, Whitney Houston a avut o căsnicie turbulentă cu rapperul Bobby Brown şi s-a luptat mulţi ani cu dependenţa de droguri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.