David Cassidy, un fost idol al adolescenţilor americani, a anunţat că suferă de demenţă, luni, la o zi după o serie de reprezentanţii pe care le-a susţinut weekendul trecut în California, în timpul cărora actorul şi-a uitat replicile şi a căzut de pe scenă, generând îngrijorare în rândul admiratorilor săi, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

David Cassidy, fost cântăreţ şi actor în sitcomul muzical ”The Partridge Family”, în vârstă de 66 de ani, a dezvăluit pentru revista People că a fost diagnosticat cu demenţă, o maladie de care a suferit şi mama lui.

”M-am aflat într-un proces de negare, dar o parte din mine ştia că acest lucru urma să se întâmple”, a declarat artistul.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

David Cassidy a mai spus că a luat hotărârea de a renunţa la turneele sale de muzician şi de a se concentra pe starea lui de sănătate.

”Vreau să mă concentrez pe ceea ce sunt, pe cine sunt şi pe ceea ce am fost, fără alte distracţii. Vreau să iubesc. Vreau să mă bucur de viaţă”, a adăugat el. 

Artistul american a făcut aceste declaraţie după apariţia în presă a unor înregistrări video realizate de fani, care îl arătau în timp ce întâmpina dificultăţi serioase în a îşi aminti versurile unora dintre piesele sale celebre, în timpul unor concerte pe care le-a susţinut în două săli de spectacole de mici dimensiuni din sudul Californiei, sâmbătă şi duminică. La un moment dat, artistul a căzut de pe o scenă nu foarte înaltă, pe care a reuşit să revină după câteva secunde.

David Cassidy, ale cărui hituri precum ”Cherish” şi ”I Think I Love You” au încântat o generaţie întreagă de adolescente din anii 1970, s-a confruntat cu probleme financiare şi cu dependenţa de alcool în ultimii ani.

În 2015, artistul a fost nevoit să îşi scoată la licitaţie reşedinţa din Florida, după ce a cerut să fie plasat sub protecţia legii falimentului. A fost arestat de trei ori pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate între anii 2010 şi 2014 şi, în cadrul sentinţei din 2014, a fost obligat prin ordin judecătoresc să se interneze într-o clinică de dezintoxicare. 

David Cassidy a apărut în mai multe producţii de televiziune după ce cariera lui de cântăreţ solo a intrat în declin. A interpretat un fost idol al adolescenţilor în serialul TV de comedie ”Ruby & the Rockits” din 2009 şi a făcut parte din echipa concurenţilor care au participat în 2011 la reality show-ul ”Celebrity Apprentice”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.