Costume, recuzită şi ceasuri din moştenirea actorului Jerry Lewis vor fi scoase la licitaţie, pe 22 iunie, la Planet Hollywood din Las Vegas, scrie The Hollywood Reporter.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Actorul de comedie a murit în august 2017, la vârsta de 91 de ani. 

Fiica lui Lewis, Danielle, a spus că printre cele mai dragi obiecte ale tatălui ei care vor fi scoase la licitaţie la casa Julien's se află un ceas de aur Cartier de 18 carate primit de actor de la Sammy Davis Jr. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Tata a fost un admirator al ceasurilor. Au fost probabil bijuteriile pe care le-a colecţionat cel mai mult în afară de aparatele de fotografiat Canon", a afirmat ea. "Acest ceas i-a fost oferit în 1988, când el şi Sammy Davis Jr. au avut prima reprezentaţie la Bally, în Las Vegas. Erau ca nişte fraţi şi se iubeau foarte mult". 

În licitaţie vor fi scoase la vânzare bijuterii, ochelari de soare, zeci de arme de foc şi obiecte personale, inclusiv o minge de fotbal creată de Louis Vuitton pentru Cupa Mondială din Franţa. 

Unul dintre costumele lui Lewis din 1994-95, purtat pe Broadway în "Damn Yankees", este estimat la 2.000 de dolari.

Născut pe 16 martie 1926 în Newark (New Jersey), Joseph Levitch, pe numele său real, a fost actor evreu-american de film şi TV, regizor, scenarist şi producător. A apărut în filme şi emisiuni de televiziune între anii 1949 şi 2006.

Jerry Lewis a fost recompensat în 2009 cu un premiu Oscar pentru întreaga carieră. A fost nominalizat la premiul Nobel pentru pace în 1977 şi a primit două stele pe Walk of Fame, una pentru activitatea în film, şi alta pentru televiziune.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.