Concertul pe care cântăreaţa canadiană Celine Dion îl va susţine la Bucureşti pe 29 iulie 2020 va avea loc pe Arena Naţională, potrivit unui anunţ făcut de organizatori, Emagic.
Biletele pentru concert vor fi puse în vânzare pe 17 octombrie, la ora 10.00, online, pe celine.emagic.ro, iabilet.ro si eventim.ro, şi au preţuri cuprinse între 225 şi 850 de lei.
Toate biletele au locuri prevăzute, inclusiv zona de gazon va avea sectoare de scaune.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Concertul Celine Dion de la Bucureşti va fi inclus în turneul mondial „Courage”, prin care artista îşi va promova albumul omonim care va fi lansat pe 15 noiembrie. Primele trei single-uri de pe acest material de studio sunt „Imperfections", „Lying Down" şi „Courage”. Din setlist-ul concertului nu vor lipsi piese celebre ale cântăreţei, precum „My Heart Will Go On” şi „Because You Loved Me”.
„Courage” este al 27-lea album de studio al lui Celine Dion într-o carieră lansată la începutul anilor 1980.
Celine Dion a lansat albume în franceză şi engleză. De cinci ori premiată cu Grammy, cel mai recent turneu mondial al lui Celine Dion - „Taking Chances” - a avut loc în 2007 şi a fost unul dintre cele mai profitabile ale anului. În 2018, ea a susţinut câteva concerte în Asia şi Australia pentru a-şi promova albumul „Greatest Hits”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...