Big Band-ul Radio România, condus de apreciatul dirijor şi compozitor Ionel Tudor, va prezenta pe 25 martie, la Sala Radio, un concert în care va interpreta piese compuse de artişti ca Earth, Wind and Fire şi Phil Collins şi incluse pe coloana sonoră a unor filme celebre.
Din program fac parte „Days of Wine and Roses”, compusă în 1962 de Henry Mancini pentru filmul cu acelaşi nume, piese Earth, Wind and Fire, „Against All Odds”, compusă de Phil Collins, şi „Cuban Pete”, lansată în 1946 şi readusă în atenţia publicului în 1994, interpretată de Jim Carrey în filmul „The Mask”.
Din Big Band fac parte muzicieni precum trompetistul Sebastian Burneci, pianistul şi compozitorul George Natsis şi saxofoniştii Cătălin Milea şi Paolo Profeti.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Concertul, care va avea loc fără public, va fi transmis începând cu ora 19:00 pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical şi în streaming, pe site-urile radioromaniacultural.ro şi romania-muzical.ro, şi pe paginile de Facebook ale RRM şi Orchestrele şi Corurile Radio.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.