Competiţia Minimest de la Animest revine pe marile ecrane din Bucureşti, între 7 şi 16 octombrie, cu o selecţie impresionantă de filme pentru întreaga familie, dar şi cu un program variat din care nu vor lipsi atelierele susţinute de creatori de top din domeniu şi evenimentele speciale dedicate elevilor şi profesorilor.
Programul complet al celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest va fi disponibil în următoarele zile pe www.animest.ro.
Competiţia de scurtmetraje Minimest, jurizată de copii
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
24 de scurtmetraje concurează anul acesta în secţiunea dedicată filmelor pentru copii. Surprinzătoare şi educative, filmele sunt realizate printr-o varietate de tehnici de animaţie (desen 2D, stop motion, animaţie 3D, cgi, colaj, puppet animation, pictură pe sticlă, lână) şi abordează teme atractive pentru copiii de azi: preocuparea pentru un mediu curat şi protejarea acestuia, importanţa alimentaţiei sănătoase, puterea comunităţii, prietenia, relaţia dintre generaţii, puterea de a trece cu curaj peste evenimente mai puţin plăcute, acceptarea diversităţii şi solidaritatea faţă de cei mai puţin norocoşi.
Create de profesionişti cu experienţă, dar şi de studenţi în animaţie la şcoli de prestigiu din Europa, scurtmetrajele Minimest se adresează mai ales copiilor cu vârste între 4 şi 12 ani, dar pot fi vizionate cu plăcere şi de către adulţi. Ca în fiecare an, cel mai bun scurtmetraj pentru copii va fi votat de un juriu format din trei copii şi va fi anunţat în cadrul Galei de decernare a premiilor Animest. Surpriza ediţiei vine cu o provocare pentru copiii care-şi doresc să facă parte din juriul Minimest.
Între 26 şi 30 septembrie, ascultătorii Radio Itsy Bitsy cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani pot participa la concursul organizat în emisiunea ItsyBitsyNeaţa, povestind despre filmele lor de animaţie preferate.
Proiecţii speciale pentru întreaga familie, în secţiune Minimest
În vârful celor mai înalţi munţi de pe Pământ creşte o floare care aduce lumina veşnică. Curajos şi foarte motivat, protagonistul filmului „Yuku şi floarea din Himalaya” (r. Rémi Durin, Arnaud Demuynck) porneşte într-o adevărată aventură, în căutarea plantei care l-ar putea ajuta să o ţină pentru totdeauna aproape pe bunica sa. Filmul care s-a bucurat de o proiecţie specială la Annecy va rula pe marele ecran în ambele weekend-uri de festival, la fel ca „Dă-mi o îmbrăţişare” (r. Anna Błaszczyk) - o poveste potrivită pentru cei mai mici dintre spectatori, în care ursuleţul Teddy şi tatăl său se aventurează într-o călătorie care-i va învăţa să aibă mereu încredere unul în celălalt.
Sâmbătă, pe 15 octombrie, Minimest îi invită pe copii să-l cunoască pe „Icar” (r. Carlo Vogele), tânărul care va lega o prietenie legendară cu minotaurul care trăieşte ascuns în palatul regal al Regelui Minos. În ultima zi de festival, „Lu Over the Wall”, unul dintre cele mai cunoscute filme ale artistului japonez Masaaki Yuasa - invitat special la Animest.17, va aduce pe marele ecran povestea adolescentului singuratic care trăieşte o adevărată transformare după ce se îndrăgosteşte de o sirenă.
Ateliere creative pentru cei mici, susţinute de profesionişti din lumea animaţiei
Şase ateliere dedicate copiilor interesaţi să descopere procesul de creaţie din spatele filmelor de animaţie preferate vor îmbogăţi programul zilelor de weekend, oferindu-le celor mici şansa de a studia alături de profesionişti de top. Numărul locurilor disponibile va fi limitat la 10 participanţi/ atelier, iar biletele vor fi disponibile în curând pe platforma Eventbook. Participarea la ateliere le garantează micilor artişti un bilet la una dintre proiecţiile din acel weekend, dar şi un cadou special din partea Editurii Arthur, partenerii Animest în organizarea atelierelor.
În prima săptămână de festival, pe 8 şi 9 octombrie, între orele 10.00 şi 12.00, artista Agata Tabacu va susţine două ateliere intensive de animaţie stop motion, la finalul cărora cei mici se vor putea mândri cu primul lor film animat. Pornind de la aventurile Micului Nicolas şi folosind hârtie şi plastilină, copiii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani vor învăţa să dezvolte scenarii, să modeleze personaje şi să creeze fundaluri, iar la final vor învăţa cum să pună cap la cap imaginile în mişcare.
Zilele de 15 şi 16 octombrie vor debuta la Refugiu Urban cu două ateliere de stop motion bazate pe hârtie, piese de LEGO şi plastilină, susţinute de regizorul şi animatorul Damian Groves, între orele 10:00 şi 12:00. Sub îndrumarea sa, copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani vor învăţa cum să creeze personaje şi cum să spună poveşti prin imagini, îşi vor dezvolta gândirea vizuală şi îşi vor antrena abilităţile de colaboreze cu alţi copii. La final vor primi seturi de piese LEGO din partea Magazinelor certificate LEGO, pentru a continua explorarea animaţiei stop-motion şi acasă.
Între orele 13:00 şi 15:00, micii artişti cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani vor deveni co-autorii unei cărţi de benzi desenate, pe care o vor putea include în propria bibliotecă la finalul ediţiei. Sub îndrumarea artistului Mihai Ionuţ Grăjdeanu, participanţii vor pătrunde în universul benzii desenate universale, dar şi al celei româneşti şi vor descoperi diferite stiluri şi genuri de publicaţii BD.
Academia Minimest dă tonul discuţiilor la clasă pentru elevii din Bucureşti
Academia Minimest, proiectul educativ lansat toamna trecută, revine. Intenţia este de a integra filmul de animaţie în şcoală, oferindu-le profesorilor şi părinţilor resurse de calitate, prin care copiii de 4-14 ani să ia contact cu primele noţiuni de cultură cinematografică, dar şi prin care să-şi însuşească mai uşor noţiuni la mai multe materii şcolare, în mod transdisciplinar.
Parte din acest proiect, o selecţie specială de filme Minimest va fi proiectată la Cinemateca Eforie, între 10 şi 14 octombrie. Accesul va fi posibil doar în grup organizat (elevi însoţiţi de profesor), în urma unei rezervări efectuare printr-un email la edu@animest.ro.
Etapa finală a Incubatorului de animaţie
Zilele de festival vor marca şi ultima etapă a Incubatorului de animaţie, proiectul Animest ce îşi propune să le ofere liceenilor din România şi Republica Moldova resursele necesare pentru a-şi transforma înclinaţiile artistice în aptitudini necesare pentru dezvoltarea filmelor de animaţie. Cei 10 finalişti selectaţi în urma procesului de mentorat susţinut de regizorul şi animatorul Paul Mureşan sunt: Miriam Arvunescu, Ana-Maria Boban, Marta Creţu, Lara Matei, Ariana Alexandrina Moldovan, Patricia Iris Naidin, Kamy-Teodora Paraschiv, Mara Pop, Yujin Ana Shin şi Andreea Stoleru.
Următoarea provocare va presupune crearea unei secvenţe animate, sub ghidajul animatorilor Laura Pop şi Cristian Radu. Animaţiile vor avea la bază lucrările dezvoltate în prima etapă, inspirate de tema ‘Păsări de noapte’. Prin acest demers, Animest îşi continuă misiunea de a forma şi de a susţine noi generaţii de artişti animatori, oferindu-le contextul şi instrumentele necesare dezvoltării aptitudinilor creative.
Programul complet al ediţiei va fi disponibil în curând pe animest.ro, iar pentru a savura experienţa completă de festival, iubitorii de film de animaţie îşi pot achiziţiona deja abonamentele Animest.17 de pe https://eventbook.ro/festival/animest.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.