Asociaţia Green Revolution va organiza Bike Fest 2017, în perioada 2-3 septembrie, în cadrul evenimentului urmând a fi organizată şi competiţia de ciclism Urban Race, în curtea Palatului Parlamentului, potrivit unui Memorandum adoptat, miercuri, de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
Conform memorandumului, Asociaţia Green Revolution, organizaţie nonguvernamentală de ecologie urbană, a solicitat continuarea parteneriatului cu Camera Deputaţilor pentru a organiza evenimentul Bike Fest 2017, în perioada 2-3 septembrie.
Bike Fest se află la a şaptea ediţie şi este dedicat pasionaţilor, utilizatorilor, dar şi simpatizanţilor bicicletei, care se desfăşoară timp de două zile în Parcul Izvor. În cadrul evenimentului va fi organizată şi competiţia de ciclism Urban Race, în curtea Palatului Parlamentului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit Memorandumului, în vederea bunei desfăşurări a acestei manifestări, precum şi a activităţilor din clădirea Palatului Parlamentului, organizatorul va lua măsurile necesare astfel încât competiţia sportivă să nu obstrucţioneze căile de acces pentru participanţii la evenimentele programate şi turiştii vizitatori, în perioada menţionată.
Organizatorul a anunţat că evenimentul desfăşurat în ultimii 2 ani a avut ca piesă de rezistenţă competiţia Urban Race, singura competiţie de ciclism organizată în curtea Palatului Parlamentului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.