Cineastul turc Nuri Bilge Ceylan a fost recompensat, vineri seară, cu un premiu onorific pentru "contribuţia sa excepţională" în cinematografie, în timpul ceremoniei de deschidere a celei de-a 24-a ediţii a Festivalului de Film de la Sarajevo, anunţă AFP.
"Filmele dumneavoastră povestesc viaţa celor care trăiesc la frontierele Europei. Ele povestesc istoria apropiaţilor noştri, a familiilor noastre, a vecinilor noştri, a oraşelor, a periferiilor şi satelor în care locuim", a declarat directorul Festivalului, Mirsad Purivatra, înainte de a-i conferi premiul "Inima oraşului Sarajevo" cineastului turc.
"Este o mare onoare pentru mine şi accept din toată inima. Am venit de trei ori aici, la acest festival, şi este unul dintre preferatele mele", a declarat realizatorul în faţa mai multor sute de invitaţi, la Teatrul Naţional din Sarajevo.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Nuri Bilge Ceylan, în vârstă de 59 de ani, a primit şi Palme d'or la Cannes, în 2014, pentru "Winter Sleep". O retrospectivă a operei sale este prezentată în timpul celor opt zile ale Festivalului de la Sarajevo.
Festivalul a fost deschis cu proiecţia în aer liber, în faţa a 3.000 de persoane, a filmului "Cold War" (premiul pentru regie la cea mai recentă ediţie a Festivalului de la Cannes), în prezenţa regizorului, polonezul Pawel Pawlikowski, recompensat cu Oscar la categoria "cel mai bun film străin", în 2015, pentru "Ida".
Juriul programului de lungmetraj regional, competiţia principală a Festivalului, este prezidată de regizorul iranian Asghar Farhadi. Zece filme din Europa de sud-est vor fi prezentate în această competiţie. Şapte filme româneşti sunt în competiţie, la categoriile lungmetraj, scurtmetraj şi film studenţesc.
Promovarea acestui tip de cinema este misiunea principală a acestei manifestaţii create ca un "act de rezistenţă" în timpul războiului din Bosnia (1992-95).
În total, 226 de filme din 56 de ţări vor fi proiectate anul acesta în Festival.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.