Alba Iulia Music & Film Festival (AIMFF) revine în Cetate, în acest weekend. Patru ecrane pentru proiecţii sunt instalate în Piaţa Cetăţii, Piaţa Vestică, Esplanada Obeliscului şi Grădina Cetăţii.
Sâmbătă, la AIMFF publicul va vedea "Another Round", film premiat cu un Oscar, 4 trofee la European Film Awards şi alte premii importante în palmares, în regia lui Thomas Vinterberg.
Spectatorii sunt invitaţi să vadă şi producţia "Şi atunci, ce este libertatea?", semnată de regizorul Andrei Zincă. Adaptare a nuvelei „Proiecte de trecut”, de Ana Blandiana, filmul ilustrează episodul deportării bănăţenilor în Bărăgan, în 1951, avându-i în distribuţie pe Olimpia Melinte, Nicodim Ungureanu, Magda Catone, Radu Iacoban. Şi Horaţiu Mălăelese “reîntoarce” în România comunistă, într-un thriller psihologic desfăşurat între Bucureşti şi New York City, în care umorul moare ultimul (dacă moare). "Luca", filmul care s-ar putea intitula: “În locul nepotrivit, la momentul nepotrivit”, are în prim-plan un imigrant român care a visat să ajungă cineva, dar a ajuns altcineva.Un figurant în filmul propriei sale vieţi de perdant profesionist.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În ziua a doua, organizatorii festivalului vor aduce în faţa publicului, în avanpremieră naţională, documentarul "Blană Bombă", semnat de Claudiu Mitcu. Filmul urmăreşte patru băieţi cu vârste cuprinse între 9 şi 13 ani, membri ai trupei rock fenomen Blană Bombă. Pe parcursul unui an, ei au fost observaţi şi filmaţi atât pe drumul transformărilor artistice, cât şi de-a lungul procesului de maturizare. Premiera documentarului va avea loc în cadrul celei de a XX-a ediţii a TIFF.
Tranziţia postdecembristă, politica şi depăşirea propriei condiţii fac subiectul filmelor cu care se va încheia cea de a IX-a ediţie a AIMFF.
În 2011, când Dan Chişu lansa comedia anului, "Ursul", nimeni nu s-ar fi gândit că filmul va fi o premoniţie. Zece ani mai târziu, „Nu ne vindem ursul!”, mesajul angajaţilor Circului de Stat din filmul lui Chişu, pare a fi mai actual ca niciodată. Această comedie, care se transformă, pe parcurs, într-o parodie stângace la adresa tranziţiei postdecembriste, va fi unul dintre filmele din ultima zi de festival.
"Berliner", al patrulea film al lui Marian Crişan, aduce pe ecran o prietenie ciudată dintre un şofer de tractor dintr-un orăşel de provincie şi un politician de rang înalt din Bucureşti, în timpul unei campanii electorale tensionate, într-o satiră despre politică, corupţie şi valori morale. Filmul a avut premiera internaţională la Moscova, unde a fost răsplătit cu premiul Keen Eye.
"Martin Eden", cel mai nou film al ambiţiosului regizor italian Pietro Martinelli, este o adaptare modernă a romanului omonim al lui Jack London, însă plasată în Italia, în altă epocă. În rolul unui muncitor autodidact, chinuit de aspiraţii înalte şi îndrăgostit de o tânără burgheză, Luca Marinelli „este o forţă a naturii”, scrie The Hollywood Reporter. Rolul i-a adus, de altfel, trofeul Copa Volpi pentru Cel mai bun actor, la Festivalul de Film de la Veneţia.
Publicul este invitat la concertul Alifantis & Zan sâmbătă, 3 iulie, de la ora 20.30, în Piaţa Cetăţii.
Cinci voci, fiecare într-o tonalitate diferită, dar împreună creând un sunet armonios, vor interpreta mici bijuterii din folclorul autentic. Surorile Osoianu, prezenţe luminoase şi spirituale, în costume tradiţionale, vor urca, pentru prima oară, pe scena AIMFF. Pe 4 iulie, de la ora 20.30, surorile Osoianu vor anima Piaţa Cetăţii spre încântarea iubitorilor de tradiţii româneşti.
Filmul mut "Muguri zdrobiţi", considerat deschizător de drumuri datorită îndrăznelii cu care critică moravurile societăţii londoneze şi a tehnicilor inovatoarea folosite în construcţia poveştii, va închideaceastă ediţie afestivalului. Regizată în 1919, drama lui de D. W. Griffith demolează limitările cinematografice ale epocii, prin contopirea fotografiei, teatrului, scenografiei şi a poeziei pe acelaşi platou de filmare, şi portretizează, în subsidiar, concepţiile rasiste ale vremii. În 90 de minute, spectatorii o vor descoperi pe actriţa Lillian Gish jucând magistral o tânără săracă din cartierul londonez Limehouse, bătută cu bestialitate de propriul tată, care se îndrăgosteşte de un tânăr chinez. Răsturnarea dramatică a poveştii va fi sonorizată live de DuBase, un obişnuit al proiecţiilor speciale în cadrul TIFF şi “părintele” scenei Roots la Electric Castle.
"Muguri Zdrobiţi" va fi proiectat duminică, de la ora 21.45, în Grădina Cetăţii (Aleea Sf. Capistrano).
Accesul la toate evenimentele din cadrul AIMFF va fi liber pentru public, cu respectarea normelor de siguranţă în vigoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.