Ceremonia de decernare a premiilor Oscar onorifice, considerată în general ca fiind cea care dă startul sezonului de premii, a fost amânată pentru 9 ianuarie, au anunţat miercuri organizatorii, pe fondul unei greve istorice a actorilor şi scenariştilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice, care decernează premiile Oscar, nu a precizat motivele amânării ceremoniei, programată iniţial pentru 18 noiembrie. Dar a anticipat, potrivit presei, prelungirea grevei care paralizează Hollywood-ul de mai multe luni.

Seara, numită Governors Awards, are loc în fiecare an la Los Angeles pentru a recunoaşte cariere remarcabile.

Calendarul de la Hollywood a fost complet dat peste cap de această mişcare socială. Premiile Emmy, cele mai prestigioase premii de televiziune americane, au fost recent amânate din septembrie în ianuarie din acelaşi motiv.

Scenariştilor, aflaţi în grevă din luna mai, li s-au alăturat în iulie actorii, o dublă grevă care nu a mai avut loc la Hollywood din 1960.

Directivele sindicale interzic actorilor să filmeze filme sau seriale, dar şi să meargă pe covorul roşu sau să participe la evenimente promoţionale.

Aşadar, ceremonia s-ar fi desfăşurat, probabil, şi fără vedetele nominalizate.

Oscaruri onorifice urmează să fie acordate actorilor Mel Brooks şi Angela Bassett.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.