Celebrul film erotic al anilor 1970 "Emmanuelle" va fi disponibil online, de săptămâna viitoare, pe Netflix.
Unii utilizatori de Netflix s-au plâns recent de lipsa producţiilor de dinainte de anii 1980.
După producţii semnate de Charlie Chaplin, François Truffaut şi Jacques Demy, "Emmanuelle", filmul erotic cult al anilor 1970, va putea fi văzut din 1 iulie pe platformă.
Filmul lui Just Jaeckin, scris de Jean-Louis Richard, unul dintre scenariştii lui François Truffaut, povesteşte aventurile erotice ale unei tinere naive care pleacă în Bangkok, unde soţul ei diplomat îi dezvăluie "o nouă lume de plăceri sexuale", potrivit Netflix.
Lungmetrajul este adaptarea unui roman care circula cu coperţile acoperite în anii 1960 şi 1970. Devine în epocă o emblemă a liberalizării moravurilor: "Poveste despre iniţierea sexuală a unei tinere burgheze, cartea simboliza, în Franţa lui De Gaulle, seducţia unui erotism literar şic şi îndrăzneţ în acelaşi timp", notează Le Monde.
Un mare succes în 1974, cu 9 milioane de spectatori în Franţa, filmul a transformat-o pe actriţa olandeză Sylvia Kristel într-un star. Cariera sa în cinema a fost scurtă. A interpretat mai mult roluri erotice, în ciuda apariţiilor în filme "tradiţionale", semnate de Jean-Pierre Mocky şi Claude Chabrol. A fost şi o pictorită cunoscută în anii 2000, înainte de moartea sa în 2012.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.