Cel de-a patrulea sezon al serialului „The Crown” va fi lansat pe 15 noiembrie, a anunţat marţi Netflix.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Schimbarea vine. 15 noiembrie”, a scris Netflix pe Twitter, alături de patru noi fotografii.

Inspirat de piesa „The Audience”, serialul spune povestea domniei de decenii a reginei Elizabeth II şi lupta între identitatea privată şi cea publică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Al patrulea sezon începe la finalul anilor 1970, când regina, interpretată de Olivia Colman, şi familia sunt preocupate cu asigurarea liniei succesiunii la tron prin găsirea unei soţii potrivite pentru prinţul Charles (jucat de Josh O’Connor).

Gillian Anderson interpretează rolul prim-ministrului Margaret Thatcher, iar Emma Corrin este prinţesa Diana.

Scris de Peter Morgan, în distribuţia sezonului patru se regăsesc şi Helena Bonham Carter (prinţesa Margaret), Tobias Menzies (ducele de Edinburgh), Erin Doherty (prinţesa Anne), Emerald Fennell (Camilla Parker Bowles) şi Marion Bailey (regina mamă).

În luna iulie a fost anunţat că show-ul va continua cu sezonul şase. 

În al cincilea sezon, Imelda Staunton va prelua rolul reginei Elizabeth II, iar Elizabeth Debicki va fi prinţesa Diana. Lesley Manville va fi prinţesa Margaret, iar Jonathan Pryce, prinţul Philip.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.