Dave Halls, care lucrează ca asistent de regie pentru filmul „Rust”, ale cărui filmări au fost întrerupte după ce Alec Baldwin a ucis-o accidental pe directoarea de imagine Halyna Hutchins, a fost concediat de la filmările unei alte producţii după un incident cu armă în urma căruia o persoană a fost rănită. El face parte dintre cei anchetaţi în tragicul accident din Santa Fe, scrie CNN.
Caracterizat drept un profesionist experimentat, dar cu o reputaţie proastă, asistentul de regie a permis practici periculoase la filmările la care a lucrat, a scris duminică NBC News.
Dave Halls a lucrat ca asistent de regie la filmul „Freedom's Path” în 2019 atunci când o armă s-a descărcat accidental şi a rănit un membru al echipei de sunet. Victima a revenit pe platoul de filmare câteva zile mai târziu. Halls a fost concediat şi înlocuit.
La „Rust”, Dave Halls este cel care i-a dat arma lui Alec Baldwin informându-l că nu este încărcată. El „nu ştia că arma este încărcată cu gloanţe adevărate”, precizează un raport al agenului biroului şerifului din comitatul Santa Fe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.