R. Kelly, star R&B deja condamnat la 30 de ani de închisoare în iunie pentru agresiuni sexuale comise asupra femeilor, unele adolescente, a fost găsit vinovat miercuri de pornografie infantilă la Chicago. Robert Sylvester Kelly, 55 de ani, a fost condamnat pentru pornografie infantilă şi corupere de minori, potrivit Chicago Tribune.
Cântăreţul, cunoscut în întreaga lume pentru hitul său "I Believe I Can Fly" şi pentru cele 75 de milioane de discuri vândute, a fost însă achitat de un juriu federal de alte acuzaţii de obstrucţionare a justiţiei. El şi doi foşti asociaţi - de asemenea achitaţi miercuri - au fost acuzaţi de perturbarea procesului său din 2008 pentru pornografie infantilă, în care juriul l-a găsit nevinovat. Aceştia au fost acuzaţi că au ameninţat şi au corupt o victimă, care nu a depus mărturie atunci. În prezent în vârstă de 37 de ani, de data aceasta ea a vorbit.
În timpul procesului au fost prezentate fragmente din videoclipuri care arată violenţa sexuală comisă de R. Kelly asupra tinerelor adolescente, dintre care una avea doar 14 ani. Cei 12 juraţi au avut nevoie de aproximativ 11 ore pentru a ajunge la acest verdict, care ar putea adăuga o pedeapsă grea de închisoare celor 30 de ani de închisoare la care a fost deja condamnat R. Kelly.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De zeci de ani, succesul lui R. Kelly fusese afectat de suspiciuni de violenţă sexuală. A reuşit să le reducă la tăcere prin acorduri financiare care includeau clauze de confidenţialitate. Încă din 2017, două femei, Kenyette Barnes şi Oronike Odeleye, au cerut boicotarea melodiilor sale, împărtăşind hashtag-ul "Mute R. Kelly".
În ianuarie 2019, serialul documentar "Surviving R. Kelly" a prezentat mai multe victime care l-au descris pe cântăreţ ca fiind manipulator, violent şi obsedat de fetele foarte tinere. În timpul procesului de la New York, victimele descriseseră tacticile folosite de cântăreţ pentru a atrage femei foarte tinere, folosindu-se de celebritatea sa şi cu complicitatea celor din jur. Multe dintre ele îl cunoscusere la concerte, acolo unde li se strecura un bilet care indica datele de contact ale lui R. Kelly. Li se promitea că el ar face ceva pentru cariera lor muzicală. În schimb, ele au fost "îndoctrinate" în mediul lui R. Kelly, constrânse să întreţină raporturi sexuale şi ţinute în acel "sistem" prin "măsuri coercitive", potrivit acuzării.
Cântăreţul reuşise să urce în vârful industriei muzicale, în ciuda vieţii sale personale tumultoase, inclusiv a căsătoriei sale - apoi anulate - cu protejata sa în vârstă de 15 ani, cântăreaţa Aaliyah. R. Kelly a scris şi produs albumul de debut al artistei decedate în 2001, "Age Ain't Nothin' But A Number".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.