Interpreta şi compozitoarea britanică Joss Stone spune că a fost reţinută şi deportată din Iran, după ce autorităţile nu au crezut că ea nu va încerca să cânte pentru public.
Într-o înregistrare video publicată miercuri pe Instagram, artista în vârstă de 32 de ani, care apare purtând o eşarfă albă pe cap, spune: „Am fost reţinuţi, apoi am fost deportaţi”.
„Suntem conştienţi că nu este posibil să existe un concert public pentru că sunt femeie, iar asta este ilegal în această ţară. Personal, nu am chef să ajung într-o închisoare iraniană, nici nu încerc să schimb politica ţărilor pe care le vizitez, nici nu îmi doresc să pun alţi oameni în pericol”, a scris ea. „Oricum, se pare că autorităţile nu cred că noi nu am fi cântat pentru public, aşa că ne-au pus pe ceea ce numesc «lista neagră», după cum am aflat când am ajuns la biroul de imigraţie”.
Ea a povestit că au fost reţinuţi peste noapte şi deportaţi dimineaţă. „Asta a rupt o bucăţică din inima mea”.
Joss Stone a publicat şi imagini din momentul îmbarcării spre Insula Kish din Golful Persic, zonă liberă economic care permite tuturor naţionalităţilor să călătorească.
Cântăreaţa a concertat în „Total World Tour” în peste 175 de ţări inclusiv în Siria, Irak şi Coreea de Nord. Iran era ultima pe lista ei şi a trupei care o acompaniază, potrivit artistei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.