Cântăreaţa irlandeză Sinéad O'Connor a anunţat că s-a convertit la islam şi şi-a schimbat numele în Shuhada, potrivit BBC.
Într-un mesaj publicat pe Twitter, ea a mulţumit musulmanilor pentru sprijinul acordat.
Decizia a fost „concluzia naturală a călătoriei oricărui teolog inteligent”, a spus ea, şi a încărcat un videoclip în care cântă adhanul - chemarea la rugăciune.
Joi, imamul irlandez Shaykh Dr Umar al-Qadri a publicat o înregistrare video în care cântăreaţa depune jurământul de credinţă islamic.
Nu este prima dată când cântăreaţa, care anul trecut şi-a schimbat, legal, numele în Magda Davitt, vorbeşte public despre religie. În 1992, ea a stârnit controverse după ce a rupt o fotografie a papei Ioan Paul II în direct la un post de televiziune american.
Şapte ani mai târziu, a fost făcută preot al unei biserici independente din Lourdes. Biserica Catolică, care nu permite femeilor să devină preoţi, nu a recunoscut ceremonia.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.