Bucharest International Film Festival va debuta joi, la Cinema Muzeul Ţăranului, cu proiecţia lungmetrajului „Pinocchio” al lui Matteo Garrone, cu Roberto Benigni în rol principal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Gala de deschidere a festivalului va începe la ora 19.30.

În festival vor rula, în afara competiţiei, „There is No Evil”, regizat de iranianul Mohammad Rasoulof, câştigătorul de anul acesta al trofeului Ursul de Aur, „Sorry We Missed You” al britanicului Ken Loach şi „La vérité”, semnat de japonezul Hirokazu Koreeda.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Cinci filme îşi vor disputa marele premiu, premiul pentru regie şi premiul pentru scenariu la ediţia a 16-a a festivalului care va avea loc între 27 august şi 3 septembrie, în aer liber, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, în Grădina cu Filme - Cinema & More a Creart şi în curtea Operei Comice pentru Copii.

Animaţia „Călătoria fantastică a Maronei” (Belgia, Franţa, România, 2018), de Anca Damian, „Beanpole” (Rusia, 2019), de Kantemir Balagov, „Jazzy MisFits” (Coreea de Sud, 2019), debutul regizorului Yeon-woo Nam, „The Woman Who Ran” (Coreea de Sud, 2019), de Hong Sang-soo, şi „Corpus Christi” (Polonia, 2019), regizat de Jan Komasa, sunt incluse în competiţie.

Patru scurtmetraje ce vorbesc despre provocările cu care se confruntă societatea au fost selectate în cea mai nouă competiţie a Bucharest International Film Festival, „Socially United in Cinema”.

Juriul ediţiei de anul acesta este alcătuit din criticul de film Manuela Cernat, monteurul Dana Bunescu şi regizorul Bogdan Mureşanu.

Mureşanu va susţine un masterclass intitulat „De la Idee la Film, prin Scenariu”, deschis publicului larg, iar, la finalul acestuia vor avea loc proiecţiile filmelor „Cadoul de Crăciun” şi „Opinci”.

Biletele pentru proiecţiile din cadrul festivalului de la Bucureşti pot fi cumpărate de pe eventbook.ro.

În vederea desfăşurării evenimentului în condiţii de siguranţă, BIFF va implementa normele stabilite de autorităţi şi apelează la cooperarea participanţilor la festival.

Festivalul este organizat de Fundaţia Charta, cu sprijinul Ministerului Culturii, al Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Institutului Cultural Român.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.