Cea de-a cincea ediţie a Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) va începe miercuri şi propune, timp de cinci zile, proiecţii, întâlniri cu profesionişti din industrie şi competiţii cinematografice în şase spaţii din Capitală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentele vor avea loc la Institutul Francez - Cinema „Elvira Popesco”, Cinema Muzeul Ţăranului, Fabrica Gastropub, LINOTIP - Centru Independent Coregrafic, Apollo 111 şi Centrul Naţional al Dansului Bucureşti.

Festivalul va fi deschis, miercuri, de la ora 19.00, de proiecţia „And Then We Danced” (Suedia-Georgia-Franţa, 2019), al treilea lungmetraj al lui Levan Akin, care reprezintă propunerea Suediei pentru o nominalizare la premiile Oscar 2020.

Lungmetrajul va rula la Cinema „Elvire Popesco” în prezenţa actorului Levan Gelbakhiani, premiat la Sarajevo pentru interpretare, şi a producătoarei Ketie Danelia. Filmul a avut premiera în luna mai în programul Quinzaine des Réalisateurs, secţiune paralelă Festivalului de Film de la Cannes. Acţiunea este plasată în lumea homofobă a dansului din Georgia, unde un balerin se îndrăgosteşte de rivalul lui din companie. 

„And Then We Danced”
„And Then We Danced”

Pe lângă 43 de scurtmetraje din 18 ţări care au intrat în cele trei competiţii - internaţională, naţională şi cea dedicată musicalurilor - în festival vor avea loc:

❖ Midnight Specials - o radiografie a filmului de dans, prezentată prin 16 producţii de arhivă realizate între 1927 şi 1972, într-un cine(dans)concert acompaniat de trupa Karpov not Kasparov, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti. Programul sprijinit de Conceptual Lab a fost curatoriat în parteneriat cu Arhivele Dansului: deschis pentru (re)inventar(e)! Proiectul iniţiat de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti şi cofinaţat prin AFCN cuprinde materialele filmografice din arhiva ANF. Curatorii secţiunii sunt: Corina Cimpoieru, Arhiva CNDB, şi Bogdan Movileanu, redactor ANF.
Intrarea la evenimentul de pe 4 septembrie, ora 21.00, de la Centrul Naţional al Dansului, este gratuită.

❖ Love in the Age of the Virtual - 12 scurtmetraje de dans selectate de adolescenţi. Selecţia curatoriată de Ioana Bogdana şi Eva Todică de la Super - Festival va fi prezentată pe 6 septembrie, de la ora 16.00, la Cinema Muzeul Ţăranului. Bilete sunt disponibile prin Eventbook.

❖ Corporealities - cinci filme cu cinci tipuri de limbaj fizic ce acoperă o plajă largă de emoţii şi situaţii. Evenimentul realizat cu susţinerea CINEDANS şi curatoriat de Bucharest International Experimental Film Festival va avea loc pe 7 septembrie, de la ora 20.00, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti. BIletele sunt disponibile prin Kompostor.ro.

❖ Cele mai bune producţii de la Festivalul de Film de Dans FIVER (Madrid) vor rula pe 7 septembrie, de la ora 16.00, la LINOTIP - Centru independent coregrafic. Curatoriată de Samuel Retortillo, directorul festivalului FIVER, selecţia este o prezentare a operelor cinematografice în care mişcarea este piatra de temelie a operelor dramaturgice. Un eveniment prezentat de Institutului Cervantes din Bucureşti.

❖ 3 masterclass-uri deschise publicului în cadrul E X P A N D - laboratorul de dezvoltare de proiecte cinematografice vor avea loc la Teatrul Apollo111:
Andy Wood, creator de film de dans, recunoscut pentru estetica sa minimală şi arhitecturală - 5 septembrie, de la ora 15.00;
Claudia Kappenberg, artistă activă în spectacole şi media - 7 septembrie, de la ora 10.00;
Peter Schneider, producător de teatru şi film american, primul preşedinte al Studiourilor Walt Disney (1985 - 1999) - 8 septembrie, de la ora 11.00.

Festivalul se va încheia cu proiecţia filmului documentar „Maguy Marin: L'urgence d'Agir”, de David Mambouch, care prezintă viaţa unuia dintre cei mai importanţi coregrafi de pe scena mondială.

BIDFF este un proiect cultural organizat de Asociaţia Tangaj Dance şi cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.