La şase ani de la finalul River Tour, Bruce Springsteen & The E Street Band vor începe un turneu mondial în 2023. Concerte vor avea loc din februarie în Statele Unite, înaintea mai multor date în Europa, în primăvară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Formaţia va reveni apoi în America de Nord începând din august. În Franţa, evenimentul va avea loc pe 13 mai 2023 la Paris, pe Arena La Défense Arena, scrie BFM TV. 

"După şase ani, sunt nerăbdător să-i revăd pe fanii noştri loiali anul viitor. Sunt de asemenea nerăbdător să împart din nou scena cu legendara E Street Band. Ne vedem acolo, anul viitor", a afirmat Bruce Springsteen. 

Bruce Springsteen & The E Street Band au început să colaboreze în 1972 şi au marcat istoria muzicii americane. S-au reunit ultima dată în cadrul emisiunii "Saturday Night Live" în decembrie 2020, unde au interpretat două melodii de pe albumul lor de studio "Letter To You". "Am făcut albumul în doar cinci zile şi s-a întâmplat să fie una dintre cele mai bune experienţe de înregistrare pe care le-am avut vreodată”, a spus el.

Membrii The E Street Band sunt: Roy Bittan - pian, sintetizator; Nils Lofgren - chitară, voce; Patti Scialfa - chitară, voce; Garry Tallent - chitară bas; Stevie Van Zandt - chitară, voce; Max Weinberg - tobe; cu Soozie Tyrell - vioară, chitară, voce, Jake Clemons - saxofon; şi Charlie Giordano - clape.

În Europa, turneul va debuta în 28 aprilie 2023 la Barcelona. Vor urma concerte în Dublin, Paris, Ferrara, Roma, Amsterdam, Landgraaf, Zurich, Düsseldorf, Goteborg, Oslo, Copenhaga, Hamburg, Viena, Munchen, Monza. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.