Fosta actriţă franceză Brigitte Bardot a spus marţi că îi este „ruşine” de faptul că Uniunea Europeană a reacţionat „ prea timorat” după gustul ei, în faţa invaziei Ucrainei de către Rusia. „Este indecent şi mi-e ruşine!”, a scrisa ea pe reţelele de socializare.
„Nicioadată bla-bla-ul nu a salvat, nici ameliorat situaţii atât de dramatice”, a scris fosta actriţă într-o scrisoare publicată pe contul de Twitter, de la reşedinţa ei din sudul Franţei.
„Mă doare inima, mă doare inima văzând zi de zi anihilarea programată a unei naţiuni şi a populaţiei sale fără ca vreo ţară din lume să le aducă ajutoare urgente, ajutoare pe care le aşteaptă cu mult curaj”, adaugă BB care, în 2013, a ameninţat că cere cetăţenia rusă dacă autorităţile franceze eutanasiază doi elefanţi bolnavi la Lyon.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Am impresia că mă uit la un serial de televiziune unde în fiecare zi aştept continuarea evenimentelor dramatice în care se trage în civili ca în iepuri, în care morţii şi răniţii se adună, unde disperarea şi necazurile copleşesc aceste imagini îngrozitoare”, a mai scris actriţa din „Şi Dumnezeu a creat femeia”.
Apărătoare înfocată a cauzei animalelor, ea l-a considerat în trecut pe Vladimir Putin „preşedintele ideal”: „El a făcut mai mult pentru cauza animalelor decât preşedinţii noştri”, declara ea.
La 1 martie, actorul Gérard Depardieu, apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a cerut „încetarea armelor şi negocieri” într-o declaraţie pentru AFP. „Rusia şi Ucraina au fost întotdeauna ţări surori. Sunt împotriva acestui război fratricid. Opriţi armele şi negociaţi!”, a afirmat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.