Actorul Bradley Cooper, care anul trecut şi-a făcut debutul regizoral cu remake-ul „A Star is Born”, se află în negocieri pentru a juca în următorul film al lui Guillermo del Toro, cineast mexican recompensat cu două premii Oscar, după ce Leonardo DiCaprio a renunţat la proiect.
Variety scrie că, potrivit unor surse, Cooper a primit o ofertă pentru a juca în „Nightmare Alley”, produs şi finanţat de Del Toro şi J. Miles Dale cu TSG Entertainment, iar în prezent se află în discuţii.
Leonardo DiCaprio negocia în urmă cu câteva luni pentru acelaşi rol, însă nu s-a ajuns la un acord.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Del Toro va regiza după un scenariu pe care îl va scrie împreună cu Kim Morgan. Fox Searchlight, cu care cineastul mexican a semnat un acord de colaborare, va achiziţiona drepturile de distribuţie globală.
Fox a produs un film „Nightmare Alley” în 1947, cu Tyrone Power în rol principal, iar acesta va fi bazat pe romanul omonim al lui William Lindsay Gresham.
Filmările vor începe în toamna acestui an, dacă Del Toro va reuşi să completeze distribuţia.
După ce „The Shape of Water” (2017) a câştigat 4 premii Oscar, inclusiv la categoriile „cel mai bun film” şi „cel mai bun regizor”, cineastul a decis să amâne alegerea următorului proiect de regie, concentrându-se pe producţia filmului „Antlers”. La începutul anului 2018, el a semnat un contract cu Fox Searchlight pentru următoarele sale filme.
Bradley Cooper a jucat recent cu Clint Eastwood în drama „The Mule”. În prezent, el dezvoltă proiectul „Bernstein”, despre pianistul, dirijorul şi compozitorul Leonard Bernstein, pe care intenţionează să îl regizeze, dar şi să interpreteze rolul principal.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.