"Frumoasa şi Bestia/ The Beauty and the Beast", remake-ul live action al companiei Disney, a avut, în doua săptămână de când rulează pe ecrane, încasări de 23,5 milioane de dolari din 4.210 cinematografe. Filmul ar putea strânge în al doilea weekend 90 de milioane de dolari. Totalul încasărilor în toată lumea a depăşit 500 de milioane de dolari.
Adaptarea pentru ecran a serialului de televiziune "Power Rangers", producţie Lionsgate, a adunat vineri 15 milioane de dolari din 3.693 de cinematografe. Filmul se află pe locul secund în acest weekend, cu încasări de peste 40 de milioane de dolari, potrivit Variety.
“Life”, cu Jake Gyllenhaal şi Ryan Reynolds, şi producţia celor de la Warner Bros. “CHIPs” au avut mai puţin succes la public. Primul a încasat 4,3 milioane de dolari din 3.146 de cinematografe, în timp ce al doilea - 2, 6 milioane de dolari din 2.464 de teatre.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În “Power Rangers” joacă Dacre Montgomery, Naomi Scott, RJ Cyler, Becky G şi Ludi Lin, alături de vocile lui Bill Hader, Bryan Cranston şi Elizabeth Banks. Creatorul francizei, Haim Saban, s-a reîntors ca producător, iar regizor este Dean Israelite. Filmul spune povestea unui grup de adolescenţi care învaţă că au puteri speciale şi care au ca scop să salveze lumea.
“Life” este un film de science-fiction, regizat de Daniel Espinosa şi bazat pe scenariul lui Rhett Reese şi Paul Wernick. O echipă de cercetători ai International Space Station găsesc dovada că există extratereştri. Rebecca Ferguson, Hiroyuki Sanada, Ariyon Bakare şi Olga Dihovichnaya joacă alături de Gyllenhaal şi Reynolds.
Comedia “CHIPs” este despre un cuplu de poliţişti, bazată pe serialul de televiziune care a fost difuzat între anii 1977 şi 1983. Cei doi poliţişti sunt o patrulă care pornesc o aventură după ce descoperă fapte de corupţie în propria unitate.
”CHIPs: Poliţişti de belea/ CHIPS” este regizat de Dax Shepard, cu Adam Brody, Dax Shepard, Jessica McNamee şi Michael Peña în distribuţie. Vincent D’Onofrio, Rosa Salazar, Vida Guerra şi Kristen Bell se alătură distribuţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.