Barry Gibb, singurul supravieţuitor al grupului Bee Gees, a primit, marţi, titlul de cavaler al Ordinului Imperiului Britanic din partea prinţului Charles, potrivit BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sir Barry Gibb este singurul supravieţuitor al grupului, după moartea lui Maurice în 2003 şi a geamănului său Robin, în 2012.

"Dacă nu ar fi fost fraţii mei, nu eram aici. Dacă mi-aş fi petrecut toată viaţa scriind cântece eu însumi, ar fi însemnat altceva. Sper şi mă rog ca ei să-şi dea seama de ce s-a întâmplat", a spus Sir Barry. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Muzicianul în vârstă de 71 de ani a afirmat că şi-ar fi dorit "fără îndoială" să împartă această zi specială cu fraţii săi. Cântăreţul, compozitorul şi producătorul a fost înnobilat pentru serviciile aduse muzicii şi activităţii sale filantropice. 

Sir Barry a mai spus că încearcă să se obişnuiască cu titlul, pe care îl găseşte "un pic suprarealist". "Este un premiu important pe care ţi-l poate da cultura ta şi este ceva de care sunt foarte mândru", a adăugat el. 

The Bee Gees este considerată una dintre cele mai de succes trupe, cu piese celebre precum "Massachusetts", "Night Fever", "Stayin Alive", "Jive Talkin", "How Deep Is Your Love", "Words", "Tragedy" şi "You Win Again".

Ei au scris piese şi pentru alţi artişti printre care Barbra Streisand ("Woman in Love" şi "Guilty"), Dionne Warwick ("Heartbreaker" şi "All the Love in the World"), Kenny Rogers şi Dolly Parton ("Islands in the Stream"), Celine Dion ("Immortality") şi Diana Ross ("Chain Reaction"). De menţionat şi "Grease", cântată de Frankie Valli.

Barry Gibb s-a născut pe Isle of Man. Mai târziu, familia s-a mutat în Manchester. În copilărie, a locuit o perioadă în Australia. Artistul face în continuare muzică, iar în 2017 a cântat pe scena Festivalului de la Glastonbury. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.