Filmul de acţiune „Băieţi răi pe viaţă/ Bad Boys For Life” a revenit în fruntea box office-ului românesc, după al cincilea weekend de la premieră, în timp ce „Parazit/ Parasite”, marele câştigător al premiilor Oscar de anul acesta, a urcat 12 locuri în top.
„Băieţi răi pe viaţă/ Bad Boys For Life”, cu Will Smith şi Martin Lawrence în distribuţie, este al treilea film din franciză. În al cincilea weekend de la debut, el a fost vizionat de 25.799 de spectatori şi a generat încasări de 580.334 de lei, potrivit cifrelor oferite News.ro de Cinemagia.
În total, în România, filmul - care a petrecut patru weekenduri neconsecutiv pe primul loc - a înregistrat încasări de 8,5 milioane de lei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Insula fanteziilor/ Fantasy Island”, o versiune horror a serialului din anii 1970, despre o staţiune de pe o insulă magică, a debutat pe poziţia secundă în clasamentul românesc, cu 23.913 spectatori şi încasări de 503.660 de lei.
Filmul de acţiune „Păsări de pradă şi fantastica Harley Quinn/ Birds of Prey: And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn”, cu Margot Robbie şi Ewan McGregor în distribuţie, a coborât două locuri, până pe trei, după ce, în al doilea weekend de la premieră, a fost vizionat de 23.045 de spectatori şi a generat încasări de 500.059 de lei.
Un alt film de acţiune, „Gangsteri cu stil/ The Gentlemen”, regizat de Guy Ritchie, cu Matthew McConaughey, Charlie Hunnam, Hugh Grant şi Colin Farrell în distribuţie, s-a clasat pe patru, în coborâre un loc. În al treilea weekend de la debut, lungmetrajul a fost vizionat de 12.118 spectatori şi a generat încasări de 282.313 lei.
Filmul de aventuri „Dolittle” a urcat un loc, până pe cinci, după al cincilea weekend de la debut, când a fost vizionat de 9.317 spectatori şi a generat încasări de 200.652 de lei.
Drama de război „1917: Speranţă şi moarte”, regizată de Sam Mendes, a mai pierdut un loc în top, clasându-se pe şase, după al patrulea weekend, în care a fost vizionat de 8.460 de spectatori şi a generat încasări de 186.794 de lei.
Animaţia „Latte şi cristalul fermecat/ Latte & the Magic Waterstone” s-a menţinut pe locul al şaptelea în top. În al doilea weekend, filmul a fost vizionat de 9.686 de spectatori şi a generat încasări de 176.325 de lei.
Locul al optulea a fost ocupat de drama „Fiicele doctorului March/ Little Women”, adaptare realizată de Greta Gerwig, care a coborât patru locuri în clasament. În al doilea weekend de la debut, filmul a fost vizionat de 7.006 spectatori şi a generat încasări de 147.271 de lei.
După al şaptelea weekend de la premieră, şi la finalul unei săptămâni începute cu patru trofee Oscar („cel mai bun film”, „cel mai bun regizor”, „cel mai bun scenariu original” şi „cel mai bun lungmetraj internaţional”), filmul „Parasite” al lui Bong Joon-ho a ocupat locul al nouălea în topul românesc, cu încasări de 140.454 de lei şi 6.120 de spectatori. În total, în România, el a generat încasări de 374.158 de lei (85.787 de dolari). La nivel global, filmul premiat cu Palme d'Or anul trecut a generat încasări de 179 de milioane de dolari.
„Emma.”, adaptare realizată de Autumn de Wilde după romanul omonim al lui Jane Austen, a debutat pe poziţia a zecea, cu 5.891 de spectatori şi încasări de 120.081 de lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.