"Back in Action" (Înapoi în Acţiune), o comedie de acţiune cu actorii Cameron Diaz şi Jamie Foxx în rolurile principale, va fi pe Netflix din 17 ianuarie.
După o pauză de 10 ani, Cameron Diaz este „Înapoi în Acţiune" pe marile ecrane, alături de Jamie Foxx, partenerul său din Any Given Sunday şi Annie. De această dată, îi vedem în rolul unor părinţi aparent obişnuiţi, care ascund un mare secret: au fost cândva nişte agenţi secreţi incredibil de pricepuţi. Trailerul ne arată că traiul discret al cuplului nu va mai fi la fel de liniştit pentru mult timp, deoarece vor fi târâţi înapoi la viaţa pe care au lăsat-o în urmă şi vor aduce rezultate explozive.
Filmul este regizat de Seth Gordon (Horrible Bosses), care a lucrat la scenariu alături de Brendan O'Brien (Neighbors). Distribuţia îi include şi pe actorii Glenn Close, Kyle Chandler, Andrew Scott şi Jamie Demetriou.
La câţiva ani după ce au renunţat la viaţa de spioni CIA pentru a-şi întemeia o familie, Emily şi Matt se trezesc târâţi înapoi în lumea spionajului atunci când identitatea le este dată în vileag.
Producători: Jenno Topping, Peter Chernin şi Sharla Sumpter Bridgett (Ford v Ferrari, Hidden Figures, Luther) din partea Chernin Entertainment; Beau Bauman (Central Intelligence) pentru Good One Productions şi Seth Gordon pentru Exhibit A.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.