Drama „Arest”, cel de-al doilea lungmetraj regizat de Andrei Cohn, va avea premiera în cinematografele din România pe 20 septembrie.
Filmul îi are în distribuţie pe Alexandru Papadopol şi Iulian Postelnicu, alături de András Hatházi, Liviu Pintilieasa, Sorin Cociş şi Marian Alexoaia.
Lungmetrajul îl are în centru pe arhitectul Dinu Neagu, care, în vara lui 1983, a fost împreună cu familia pe o plajă de nudişti din apropierea unei zone industriale. Este luat de a acolo de doi securişti şi dus la Bucureşti pentru a da o declaraţie, despre care nu îi oferă detalii. Neagu este închis în aceeaşi cameră cu un deţinut de drept comun, folosit ca torţionar de către Securitate în schimbul unor favoruri. Odată cu fiecare zi, lucrurile ating nivelul maxim al absurdului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pelicula a avut premiera internaţională în competiţia East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary de anul acesta. Ea a fost recompensată la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) cu premiul „Zilele Filmului Românesc” la secţiunea lungmetraj.
„Toate filmele despre perioada comunistă ne înfăţişează ca victime, nişte victime aproape eroi, victime uşor de îndrăgit însă eu nu-mi amintesc să fi fost aşa. Am fost doar victime, dar nu ca cele din filmele de la Hollywood. Am fost genul acela de victimă de care ai putea să te ruşinezi”, a transmis Andrei Cohn într-un comunicat. „Am făcut filmul mai mult pentru mine, dintr-o anume furie faţă de mine. Nu e un film despre fapte istorice, ci mai mult despre sentimentele mele despre trecut. Cred că singurul mod de a merge mai departe este să ne recunoaştem trecutul aşa cum a fost şi să sperăm că următoarea dată vom fi mai buni”.
Scenariul filmului este semnat de Andrei Cohn şi Alexandru Negoescu, iar dialogurile sunt scrise de Andrei Cohn. Imaginea este semnată de Andrei Butică, în timp ce producătorul filmului este Anca Puiu.
Cohn a debutat în lungmetraj în 2015, cu „Acasă la tata”, care îi are în distribuţie pe Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu şi Ioana Flora.
Realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Societăţii Române de Televiziune, filmul este produs de Mandragora şi distribuit în România de Iadasarecasa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.