Jurnalista Anna Wintour, care va împlini în noiembrie vârsta de 70 de ani, a vorbit într-un interviu acordat CNN despre imaginea ei, deseori subiect pe prima pagină a tabloidelor.
Redactor-şef al revistei Vogue, începând cu anul 1988, şi director artistic al trustului Condé Nast, din 2013, Wintour este considerată glacială, intrasigentă.
„Uneori a existat un anumit nivel de critică direcţionată spre mine care, posibil, nu a fost vreodată folosită împotriva unui bărbat aflat într-o poziţie similară”, a declarat în interviu.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Aspectul ei fizic, spre exemplu, este un subiect obişnuit de discuţie. Deseori considerată prea slabă, Wintour a mai afirmat că nu se simte dezavantajată că este femeie. „Sunt foarte concentrată. Aşadar, tocmai pentru că sunt aşa, nu am lăsat asta să mă afecteze”.
Wintour nu este prezentă, personal, în social media, astfel, a reuşit să îşi ţină viaţa privată, dând naştere numeroaselor zvonuri. Ochelarii de soare reprezintă poate cel mai evident mod în care se apără. „Sunt incredibil de folositori pentru că aşa încerci să eviţi ca oamenii să ştie la ce te gândeşti”.
„Mă ajută când mă simt obosită sau somnoroasă. Şi poate că au devenit o parte din ceea ce sunt”.
Ea a recunoscut, în timpul interviului publicat marţi, că a fost bolnavă toată săptămâna. „Şi, în plus, tocmai am suferit o operaţie la ochi, aşa că acestea sunt motivele reale pentru care îi port astăzi”.
În februarie 2018, când regina Elizabeth II a participat la un show din cadrul Săptămânii Modei la Londra, Wintour a fost criticată aspru pentru faptul că nu a renunţat la ochelarii de soare în timp ce a conversat cu suveranul britanic.
Jurnalista, născută la Londra pe 3 noiembrie 1949, este o figură importantă în industria modei. Şi-a început cariera în capitala britanică, iar în perioada 1985-1987 a fost editor al British Vogue. Criticată deseori de activiştii care luptă pentru drepturile animalelor pentru că sprijină folosirea blănurilor, Wintour şi-a schimbat, de-a lungul timpului, viziunea. În plus, în 1995, a iniţiat evenimentul caritabil Met Gala. Anul acesta, el va avea loc pe 6 mai.
O fostă asistentă personală a ei, Lauren Weisberger, a publicat în 2003 romanul „The Devil Wears Prada”, adaptat pentru cinema cu Meryl Streep în rolul principal, inspirat de Wintour. În 2009, ea a fost subiectul documentarului „The September Issue” al lui R.J. Cutler.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.